Ieri, morţii au fost aduşi acasă

Ieri, cei patru argeşeni morţi în accidentul din Muntenegru au fost aduşi acasă. Nicolae Derviş, Ion Marinescu, Toma Mateescu şi Mariana Mateescu au ajuns în sicriele lor sigilate în jurul orelor 11 la Biserica Domnească iar coşciugele au fost purtate pe umeri de soldaţi de la unitatea militară din municipiu şi de reprezentanţi ai Inspectoratului de Urgenţă.
În faţa Bisericii Domneşti au aşteptat ÎPS Calinic şi un sobor de preoţi, primarul Nicolae Diaconu, viceprimarul Cristian Mitrofan, prefectul Cristian Soare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, mulţi liberali de la Piteşti, consilierii locali de la Curtea de Argeş. Sute de argeşeni au stat cel puţin o oră pe platoul din faţa Bisericii Domneşti aşteptând slujba şi sosirea transportului mortuar. Printre ei se aflau colegi de muncă ai celor plecaţi dintre noi, bineînţeles rude, săteni din Băiculeşti, comuna natală a lui Nicolae Derviş şi locul în care acesta a construit o biserică, profesori, salariaţi ai Electroargeş, oameni care nu aveau nicio legătură directă cu cei plecaţi dar care au venit să-şi exprime compasiunea pentru nenorocirea abătută. Hohote de plâns s-au auzit pe tot parcursul serviciului religios, iar fiicele şi fiii celor morţi şi-au strigat durerea în ploaia care a căzut cu intermitenţe peste adunarea cernită.
Slujba oficiată de ÎPS Calinic  s-a terminat repede, iar sicriele au fost luate de la Biserica Domnească şi duse – cel al lui Nicolae Derviş, la el acasă, al lui Ion Marinescu, la capela Bisericii Sf. Gheorghe, cele ale soţilor Mateescu la capela Bisericii Sf. Nicolae.
Casa lui Nicolae Derviş, mândria  lui, ultimul lui loc de pe pământ
La casa lui Nicolae Derviş au îndrăznit să intre doar rudele şi prietenii apropiaţi. Fiicele omului de afaceri erau împietrite de durere – tatăl lor a murit, iar mama, internată la Bucureşti la un spital, nici măcar nu ştie asta. Nicolae Derviş a fost un filantrop şi puţini ştiau asta. Îi era frică de Dumnezeu şi de moarte, dar îşi trăia viaţa cum ştia mai bine. Oamenii care au venit să-i aprindă o lumânare ştiau că viaţa lui nu a fost irosită şi că în urma sa rămân multe lucruri şi multe fapte bune.
Pelerinaj la capela Bisericii Sf. Gheorghe
La Biserica Sf. Gheorghe şi trotuarul era plin de oameni. Toţi vorbeau despre Nelu Marinescu, pe care îl ştia tot oraşul ca pe un om bun, un om care nu a refuzat niciodată pe nimeni, un bunic adorat de nepoţii pe care el însuşi îi iubea mai mult ca orice pe lume. Din respect pentru el şi pentru fiul său, o mulţime de liberali, oameni importanţi, au venit de la Piteşti şi i-au aprins o lumânare. Pe stradă, în faţa bisericii, alţi oameni vorbeau despre el şi despre soţia sa, internată încă în spital şi care nu ştie că soţul i-a murit, ca despre o familie model.
Soţii Mateescu – respect!
Sicriele soţilor Mateescu au fost duse la capela Bisericii Sf. Gheorghe. E greu de descris durerea celor două fiice, ale surorii doamnei, şi a celorlalte rude care, îmbrăţişate, au plâns tot timpul. Mariana Mateescu, unul dintre cei mai respectaţi dascăli din Curtea de Argeş, profesoară de matematică extrem de iubită şi apreciată de elevii Şcolii „Mircea cel Bătrân”, şi soţul ei, Toma Mateescu, mulţi ani director la Electroargeş, au fost conduşi la capelă de o mulţime de foşti colegi şi nu numai.
Astăzi, începând cu orele 10.00, au loc înmormântările. Pe străzile oraşului vor fi trei cortegii mortuare care vor duce pe ultimul drum pe patru dintre cei mai buni locuitori ai urbei, cei care au plecat liniştiţi sâmbătă dimineaţa spre moarte fără ca vreunul dintre ei să bănuiască asta.
Dumnezeu să-i odihnească, iar rudelor să le dea puterea să meargă mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email