Mai mulţi argeşeni s-au aşezat ieri la coadă în faţa depozitului de pe strada Albeşti, nr.10 din municipiul nostru (fost autobază Zenit) pentru a-şi ridica alimentele de la Uniunea Europeană. Ca în fiecare an, distribuirea acestora este coordonată de Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Curtea de Argeş (SPAS). De aceste ajutoare beneficiază şomerii indemnizaţi, persoanele care figurează în evidenţa ALOFM drept „căutători de loc de muncă”, persoanele cu handicap grav şi accentuat, familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor social sau pensionarii care primesc pensii de până la 400 de lei/lună. „Marţi dimineaţă am început distribuirea alimentelor primite de la Uniunea Europeană. În prezent în depozit avem şapte produse, din cele nouă care se regăsesc pe listă. Conservele de carne de porc şi pastele făinoase urmează să sosească. Îi aşteptăm pe beneficiari la depozitul situat în strada Albeşti, nr.10 pentru a-şi ridica alimentele. Însă, înainte de a se deplasa aici îi rugăm să consulte lista de la Primărie pentru a verifica dacă se regăsesc printre beneficiari”, a declarat Mariana Moise, şeful SPAS.
Ce primesc argeşenii
Astfel, anul acesta, cei 2.128 de argeşeni care se află pe lista emisă de Consiliul Judeţean Argeş vor primi câte 17 kilograme de făină, 9 de mălai, un kilogram de paste făinoase, 6 litri de ulei, 1,6 kilograme de roşii în suc propriu, un borcan de 800 de grame cu zacuscă, unul de 500 de grame cu miere, o conservă de carne de porc şi 3 kilograme de zahăr.
Cei care se prezintă pentru ridicarea alimentelor trebuie să prezintă copie după buletin, iar în cazul minorilor certificat de naştere. De asemenea, persoanele cu handicap accentuat şi grav trebuie să prezinte copia certificatului de încadrare în grad de handicap valabilă la zi, şomerii, carnetul de evidenţă vizat la zi, beneficiarii de ajutor social, dispoziţia de plată, iar pensionarii cu pensie până la 400 lei vor prezenta o copie după ultimul cupon de pensie.
„Alimentele sunt de mare ajutor…”
Argeşenii care aşteptau ieri la coadă sperau ca aceste alimente să îi ajute să treacă mai uşor peste iarna care urmează să vină şi totodată să economisească din puţinii bani pe care îi primesc lună de lună. „Am până în 400 de lei pensie pe lună şi alimentele aceste sunt de mare ajutor. Am mai primit şi anul trecut şi sper să primesc în continuare. Cu banii din pensie nu mă pot descurca, dar uite că reuşesc să trăiesc de la o lună la alta. Aveam nevoie de zahăr, ulei şi făină, pentru că toate s-au scumpit”, spunea o bătrână în timp ce îşi aşeza alimentele într-o geantă veche. Majoritatea beneficiarilor sunt persoane cu grave probleme sociale, familii cu mulţi copii care trăiesc la limită, fiecare zi fiind pentru ei o adevărată luptă pentru supravieţuire. „Am primit făină, mălai, roşii în bulion, miere, dar şi ulei. Am mai mulţi copii şi de abia ne descurcăm cu banii. Am primit în fiecare an alimente şi mi-au fost de folos. Scutesc banii pe ulei o perioadă, dar şi pe zahăr. Mai facem acasă câte o mămăligă din mălaiul primit şi uite aşa avem ce să punem pe masă. Bine ar fi să ne dea şi la anul…”, spunea o femeie care a plecat cu sacoşele pline către casă.
Argeşenii îşi pot ridica alimentele de la depozitul din strada Albeşti, numărul 10 conform următorului program: marţi orele 10:00 – 15:00, miercuri orele 10:00 – 15:00 şi vineri orele 10:00 – 14:00.