Ia, sărbătorită la Muzeu

Muzeul Municipal Curtea de Argeș a fost gazda unui eveniment dedicat Zilei Universale a Iei. În deschidere, Mariana Moise, director Serviciului Public de Asistenţă Socială, a făcut o scurtă prezentare video a iei, devenită simbol internațional al culturii româneşti și o sursă de inspirație pentru marii creatori de modă. La acțiune au participat și beneficiarii Centrului de zi pentru pensionari, dar și cei ai Centrului de zi ”Justinian”, împreună cu elevi de la Clubul Copiilor și invitații Valentinei Puiu. Farmecul evenimentului a constat în faptul că organizatorii le-au subliniat celor prezenți că ia este mai mult decât un obiect vestimentar, este istoria şi povestea neamului românesc. Poartă un mesaj ce trebuie păstrat și transmis generațiilor, iar evenimentul organizat la Curtea de Argeș a punctat asta, pentru că în sală, printre participanți, au fost numeroși copiii, care au purtat cu mândrie ia românească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email