Şi câinii se omoară, nu-i aşa?!

Îmi spunea un prieten care a fost în Germania cât de surprins era când a văzut un câine obişnuit, nu de rasă, în lesă, cu un bărbat care se plimba printr-un parc al unui orăşel. Animalul era bine îngrijit şi evident iubit de stăpânii lui. Surpriza românului a fost şi mai mare când a aflat despre câine că fusese adoptat din România, ţara unde câinii se plimbă în haite prin mai toate oraşele şi nimeni nu face nimic. Ba da, câteodată, câte un criminal mai aruncă otravă pe stradă sau prin curţile oamenilor. Aşa s-a întâmplat marţi, după cum aţi aflat din ziarul nostru. Un ucigaş a aruncat pe o stradă din oraş bucăţi de pâine impregnate cu otravă, şi mai mulţi câini au murit. Unii aveau stăpâni care îi iubeau şi care aveau grijă de ei. Nimeni nu face nimic să afle cine a comis crima împotriva animalelor, împotriva bunului simţ şi al umanităţii, ca trăsătură definitorie a unei fiinţe ce se pretinde superioară.
Despre câinii din Curtea de Argeş am scris de nenumărate ori. De nenumărate ori am scos în evidenţă neputinţa sau nepăsarea autorităţilor locale de a rezolva problema câinilor de pe stradă. Nu ei, câinii, sunt de vină pentru că au ajuns acolo, ci tot noi, oamenii, care i-am aruncat la tomberon, ca pe nişte gunoaie, noi oamenii care i-am adus de la Albeşti sau de la Corbeni în oraş.
Ce putem face. În condiţiile actuale, nu mare lucru. Suntem înrăiţi de nevoile şi de necazurile noastre, de problemele financiare şi de celelalte lucruri care ne macină în fiecare zi, astfel încât suferinţa unui animal ne lasă rece. Ne irosim între imperioasa nevoie a banilor de pâine şi plata facturilor înrobitoare, ne trecem zilele stresaţi de preţul cărnii şi al gazelor şi lăsăm să treacă pe lângă noi, fără să ne atingă, tragediile mute ale celor care nu pot vorbi, ale celor care mor pentru că noi le permitem să moară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email