I-a explodat soba în faţă

Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, după ce o sobă de teracotă i-a explodat în faţă. Adrian Teculescu din comuna Valea Iaşului s-a dus la sfârşitul săptămânii trecute să facă focul în casa unor rude. În momentul în care bărbatul a aprins focul, soba de teracotă de care era ataşat un boiler a explodat. În urma deflagraţiei, geamurile de la casă s-au spart iar tânărul care încerca să aprindă focul a fost aruncat la câţiva metri distanţă. Vecinii au chemat imediat ambulanţa, însă medicii nu au putut să ajungă din cauza nămeţilor. Din acest motiv victima a fost transportată de rude cu o pătură, câteva sute de metri, până la echipajul medical. Tânărul a ajuns mai întâi la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, însă din cauza stării grave în care se afla, medicii au decis să îl trimită la Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Aici, bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi acum medicii spun că se află în afară oricărui pericol. Soba care a explodat nu funcţiona cu gaze naturale ci cu lemne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email