Poliţiştii argeşeni au reuşit să destructureze o reţea care se ocupa cu sustragerea şi valorificarea componentelor din cupru de la instalaţiile electrice. Patru dintre membrii grupării, cu vârste cuprinse între 23 şi 26 de ani, au fost opriţi pentru un control la kilometrul 85 al autostrăzii A1, pe sensul de mers Piteşti – Bucureşti, în noaptea de marţi spre miercuri. Oamenii legi au descoperit în interiorul maşinii cu care circulau suspecţii mai multe componente din cupru, ce păreau a fi furate. „Au fost efectuate investigaţii pe raza comunei Răteşti, pentru stabilirea locului de unde provin bunurile, ocazie cu care s-a constatat că de la un transformator electric ce aparţine unei societăţi comerciale au fost sustrase, în cursul aceleiaşi, nopţi bunurile, componentele din cupru identificate în autoturismul verificat”, au anunţat ieri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Prejudiciul, evaluat la aproximativ 1.000 de lei, a fost recuperat, urmând a fi predat societăţii păgubite. Pe numele celor patru au fost întocmit dosar penal pentru furt şi distrugere, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.