Pentru că nu a nins suficient, ridicarea hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac a început mai târziu decât se aşteptaseră constructorii. După ce au muncit două săptămâni, cei 50 de muncitori au reuşit să construiască hotelul numit anul acesta Cold Think – Gândire Rece. Preţul unei nopţi de cazare în hotelul de gheată este de 99 lei de persoană, respectiv 198 lei pentru o cameră cu paturi duble. Preţul de vizitare pentru ansamblul de gheaţă, adică hotel, biserică şi parc de distracţii, va fi de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii. Investiţia în Hotelul de Gheaţă din acest an a fost mai mare decât cea de anul trecut şi s-a ridicat la aproximativ 35.000 de euro, pentru că s-a lucrat cu mai mulţi oameni iar camerele vor fi mai spaţioase. Pentru prima dată, ideea construirii hotelului de gheaţă de la Bâlea i-a aparţinut salvamontistului argeşean Aurelian Nica. Acesta a realizat construcţia doar în primul an, apoi ideea sa a fost preluată de primarul din Avrig, Arnold Klingeist, iar din al doilea an sibianul s-a ocupat să ridice hotelul de gheaţă.