Haos pe strada Traian

Strada Traian care face legătura între intersecţia de la Făgăraş şi cea de la Vidraru, este una dintre cele mai circulate din municipiul nostru. Din cauza lipsei locurilor de parcare, şoferii îşi lasă maşinile pe trotuare, iar pietonii sunt nevoiţi facă un adevărat slalom printre autoturisme. Cea mai mare aglomeraţie este în zilele de miercuri şi joi ale fiecărei săptămâni, când vin foarte mulţi oameni în piaţa Centrală din municipiu. „Nu putem merge pe trotuar din cauza maşinilor care sunt parcate. Încercăm să trecem printre maşini, dar de multe ori nu avem loc pentru că sunt parcate foarte aproape unele de celelalte. Ar trebui puţină ordine făcută aici pentru că este o zonă circulată de pietoni. De multe ori şoferii blochează şi staţia de maxi taxi din zonă”, spune Ion Dumitru, din municipiu.
„Nici măcar pe trotuar nu mai suntem în siguranţă”
Deşi parchează maşinile pe trotuar, tot şoferii sunt cei mai nemulţumiţi şi nu ezită să îi înjure pe cei care merg pe marginea străzii, pentru că pur şi simplu nu au pe unde se deplasa. Oamenii ne-au spus că de multe ori erau să fie loviţi de şoferii care trec cu viteză pe stradă. Mai mult, aceştia iau înjurat pe pietoni şi nu de puţine ori au fost la un pas să îi ia la bătaie. „Mi s-a întâmplat să fiu înjurat de şoferi, de parcă noi suntem de vină că nu avem un trotuar pe unde să mergem. Sunt foarte multe magazine pe partea aceasta a străzii, unde vin mulţi oameni, iar şoferii claxonează şi înjură atunci când trebuie să ocolească pe cineva. În special cei tineri sunt foarte răi şi se iau de persoanele în vârstă care trec printre maşini. Dacă nu eşti atent dau peste tine când ies din parcare. Nici măcar pe trotuar nu mai suntem în siguranţă”, spune Cristi Dragomir, din Curtea de Argeş. „O dată am văzut cum un şofer a sărit la gâtul unui om în vârstă pentru că mergea pe marginea străzii. Au intervenit mai mulţi oameni ca să nu iasă scandal. Nu este normal să se întâmple aşa.”, spune un alt bărbat, care zilnic aşteaptă microbuzul în staţia din apropiere.
„Parcăm maşinile pe trotuar pentru că nu avem unde”
Elevii care învaţă la Şcoala Generală „Carol I” sunt şi expuşi zilnic pericolului. Copiii sunt mai neatenţi şi pot fi oricând victimele unor accidente de circulaţie. „Îmi este teamă normal. Poate fi oricând lovit de maşini. Nu prea au pe unde merge pe trotuar. Uitaţi-vă cum sunt maşinile parcate pe trotuar. Ar trebui făcut ceva cât mai repede”, spune mama unui elev care învaţă la şcoala respectivă. Şoferii se apără la rândul lor şi spun că parchează maşinile pe trotuar pentru că nu există locuri suficiente de parcare. „Am lăsat maşina aici câteva minute că am treabă în piaţă. Nu avem unde să parcăm aici în zonă. Este adevărat că aici este aglomeraţie mare mai ales miercurea şi joia. De multe ori e greu să treci cu maşina din cauza spaţiului mic şi al autoturismelor parcate pe marginile străzii. Nici nu avem ce să facem. În ultimii ani numărul maşinilor a crescut şi de asta este haosul acesta”, spune Mihai Deaconu, un şofer argeşean.
O altă problemă cu care se confruntă atât şoferii cât şi pietonii sunt marcajele din sensul giratoriu. Multe s-au şters, iar altele noi nu au fost făcute, iar oamenii spun că nu ştiu pe unde pot traversa strada. „Sincer nu înţeleg nimic din marcajele respective. Eu sunt atent când traversez că nu ştiu ce se poate întâmpla. Ar trebui refăcute urgent. Nici şoferii nu înţeleg mare lucru, mai ales cei care nu sunt din municipiu”, spune un alt argeşean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email