Handbal Club Curtea de Argeş s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional

Echipa Handbal Club Curtea de Argeş – fete, pregătită de Claudiu Voinea, a participat recent la etapa judeţeană a Campionatului Naţional de juniori IV, alături de alte 7 echipe din judeţul Argeş. Fiecare club participant a organizat turnee de jocuri, în urma cărora s-a stabilit clasamentul final. Ultimul turneu a fost organizat de Handbal Club Curtea de Argeş în sala de sport din comuna Tigveni, datorită bunăvoinţei primarului Doru Slătineanu. În urma jocurilor disputate echipa din municipiul nostru s-a clasat pe locul II, după ce a fost învinsă în finală cu 14 – 13 de echipa Liceului cu Program Sportiv piteşti.
„Ne dorim să ne calificăm în finala competiţiei şi să egalăm performanţa de anul trecut”
Însă, cele două echipe vor reprezenta judeţul Argeş într-una din semifinalele Campionatului Naţional de juniori IV, unde vor întâlni echipele calificate din judeţele Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Olt. Competiţia se va desfăşura în perioada 19 – 21 aprilie. Lotul echipei din Curtea de Argeş este alcătuit din: Gabriela Matei, Mădălina Vâlceanu – portari, Carla Toma, Ionela Lazăr, Petruta Bălărie, Teodora Ţintatu, Andreea Olteanu, Ştefania Ciobanu, Sandra Mocanu, Bianca Bădeana, Ana Baciu, Ana Puşcaşu – jucătoare de câmp. „Ne dorim să ne calificăm în finala competiţiei şi să egalăm performanţa de anul trecut. În ciuda faptului că procesul de antrenament suferă din cauza condiţiilor oferite de municipiul nostru, pentru că nu avem acces la sala de sport, noi vrem să trezim autorităţile locale, care să sprijine activitatea sportivă ca model de viaţă şi sănătate”, a spus Claudiu Voinea, preşedintele Handbal Club Curtea de Argeş. În această perioadă, în fiecare duminică, la ora 10:00, pe terenul de sport al Şcolii Generale „Mircea cel Bătrân”, se organizează selecţii pentru grupele de copii născuţi între 1997 – 2003.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email