Haită de câini la poarta şcolii

Este clar pentru orice locuitor al municipiului Curtea de Argeş că haitele de câini de pe străzi s-au înmulţit. Un cititor al ziarului nostru ne-a trimis fotografia alăturată, făcută de el la poarta Şcolii Gimnaziale „Basarab I”. Câinii, mulţi, toropiţi de căldură, s-au adăpostit lângă şi sub o maşină parcată la umbră. Din păcate aceste scene pot fi văzute peste tot prin oraş, şi nimeni nu adună maidanezii de pe străzi.

Municipalitatea intenţionează să concesioneze serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân, dar este o procedură birocratică de lungă durată, iar câinii sunt din zi în zi mai mulţi. Pe hârtie obligaţiile societăţii comerciale sau asociaţiei care se va ocupa de problema câinilor vagabonzi, sunt numeroase şi bine alcătuite, numai că până la transpunerea lor în practică ar putea să treacă destul de mult timp. Destul ca să se umple oraşul din nou de câini, aşa cum era în urmă cu aproape 10 ani, când argeşenilor le era teamă să meargă pe stradă sau să iasă din bloc dimineaţa.

One thought on “Haită de câini la poarta şcolii

  1. Buna ziua, societatea de gestionare a câinilor fără stăpân se va ocupa de capturare și uciderea lor. Soluția problemei este sterilizarea câinilor cu și fără stăpân. Cu siguranța și imaginea postata are in centru o femela in perioada de împerechere. Legile sunt pentru oameni, s-ar asta nu înseamnă ca trebuie sa plătească doar cainii😔

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *