Grevă la Judecătoria Curtea de Argeş

Pe9 septembrie 2016, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei iCurtea de Argeş a hotărât, cu majoritate de voturi, amânarea cauzelor aflate pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, începând cu data de 12 septembrie şi până la dispoziţii contrare, cu excepţia celor cu caracter urgent, respectiv a celor cu arestaţi preventiv sau la domiciliu, a celor privind alte măsuri preventive în materie penală, a celor de competenţa judecătorului  de drepturi şi libertăţi. iar în materie civiltă a cererilor de emitere a ordinelor de protecţie şi  ordoananţelor preşedinţiale, a cererilorde suspendare provizorie a executării silite, a cererilor vizând intemarea nevoluntară şi acelor privind delegarea temporară a autorităţii părinteşti, se arată într-un comunicat al Judecătoriei Curtea de Argeş. De asemenea, se vor judeca şi întreptările de eroare materială (la cerere sau din oficiu) în materie penală şi cele din materie civilă.

În şedinţa de săptămâna trecută, desfăşurată la sediul Curţii de Apel Piteşti, alături de judecătorii de la toate Judecătoriile din raza acesteia, inclusiv Judecătoria Curtea de Argeş, Adunarea Generală a adoptat o hotărâre prin care se „solicită public demisia Ministrului Justiţiei”. Alte solicitări ale acestei hotărâri sunt – „ aplicarea hotărârilor date de Instanţa Supremă în Recurs în interesul legii şi în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, în concordanţă cu normele legale în vigoare şi să pună in executare hotărârile judecătoreşti”, şi emiterea de acte normative doar cu respectarea normelor constituţionale. De asemenea, judecătorii mai cer „aplicarea nediscriminatorie a actelor nromative pentru toţi destinatarii lor, fără părtinire între categoriile de salariaţi bugetari”.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email