Grav accident la Băiculeşti. O Dacie s-a izbit violent de un copac

Două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Accidentul de circulaţie s-a petrecut vineri de dimineaţa, în faţa unităţii militare din comuna Băiculeşti. Se pare că de vină a fost femeia aflată la volanul Daciei, care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi a pierdut controlul volanului. Maşina a ieşit în afara carosabilului şi s-a izbit violent de un pom. Impactul a fost unul deosebit de violent iar Dacia a devenit un morman de fiare contorsionate, pentru scoaterea pasagerilor fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.
Pentru cele două persoane aflate în maşină au urmat momente de coşmar. Mai întâi, din Dacia făcută praf a fost scos pasagerul de pe scaunul din dreapta. Ion Lăcureanu de 39 de ani, din Curtea de Argeş, avea răni serioase la cap şi mâini. Apoi a intervenit echipa de descarcerare pentru că picioarele şoferiţei fuseseră prinse sub bordul maşinii. După o intervenţie destul de dificilă, Mihaela Ţ., de 40 de ani, a fost scoasă dintre fiare şi predată medicilor. Cei doi pasageri au fost transportaţi de urgenţa la Spitalul Judeţean Argeş unde vor rămâne sub supraveghere medicală şi în următoarele zile. Deşi starea lor este gravã, viețile celor doi nu sunt puse în pericol. Polițiștii au demarat cercetãri pentru a stabili cu exactitate care sunt cauzele ce au dus la producerea accidentului, dar și ce vor fi mãsuri vor fi luate împotriva șoferiței. Între timp, pe numele Mihaelei Ţ. a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vãtãmare corporalã gravã din culpã.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email