Acţiunile Electroargeş Curtea de Argeş au ajuns la un nou maxim istoric, după ce au urcat vineri cu peste 10% pe fondul speculaţiilor privind intenţia unor acţionari de a prelua controlul companiei, scrie ediţia online a Ziarului Financiar. GM Invest şi-a crescut recent participaţia la 18,5%, iar Tudor Dumitru deţine circa 12,2% din acţiuni. Directorul companiei, Ion Gavrilă, are o participaţie de 12,9%, precizează sursa citată.
În noiembrie, la Electroargeş are loc Adunarea Generală a Acţionarilor, la care vor fi numiţi doi noi administratori. GM Invest a cerut demisia a doi dintre administratorii actuali, Valeriu Toma şi un altul, din Brăila, dar aceştia au refuzat să facă acest lucru, lucrurile urmând să fie tranşate la AGA din 27 noiembrie. I-am solicitat directorului general Ion Gavrilă un scurt interviu pe aceste teme.
Care este situaţia la ELECTROARGEŞ, cât de bine merge firma?
– Cifra de afaceri înregistrează creşteri determinate de creşterea producţiei fizice realizată lună de lună, la fel ca şi în ultimii doi ani, rentabilitatea având un nivel mulţumitor, în sensul că a crescut, ţinând cont de domeniul în care activăm.
Ce contracte mai aveţi?
– Avem contracte pentru export pentru produse finite, contracte pentru furnizarea de repere şi servicii pentru industrie şi contracte pentru distribuirea ARGIS pe piaţa internă.
Care mai este situaţia acţionariatului?
– Structura acţionariatului are o dinamică fără precedent, datorată situaţiei economice a societăţii, rezultate raportate la nouă luni, cât şi preliminatul pentru 2010, care conduce la un profit motivant pentru investitori. În acest sens, acţiunile s-au concentrat la un grup restrâns care deţine pachetul majoritar.
Care sunt administratorii pe care GM Invest vrea sa-i aducă la Electroargeş şi de ce?
– Nu s-a făcut nominalizarea candidaţilor pentru cele două posturi în Consiliul de Administraţie, GM Invest solicitând doar să fie reprezentat în Consiliul de Administraţie. Probabil vor depune candidaturi…
S-a schimbat ceva la ELECTROARGEŞ odată cu majorarea numărului de acţiuni pe care GM Invest le are?
– Nu s-a schimbat nimic odată cu majorarea pachetului deţinut de GM Invest, salariaţii sunt preocupaţi de realizarea sarcinilor specifice fişei postului, fiind mândri că fac parte dintr-o organizaţie care face faţă cu succes activităţii economice în contextul crizei globale, conştientizând că SC ELECTROARGEŞ SA este o „raritate” rămasă din fosta industrie socialistă care continuu a creat noi locuri de muncă şi a oferit salarii motivante. Am angajat în anul 2010 35 de tineri absolvenţi şi şomeri.
Dvs. dle. director, intenţionaţi să mai cumpăraţi acţiuni la ELECTROARGEŞ?
– Totdeauna am cumpărat acţiuni la SC ELECTROARGEŞ SA. Chiar din momentul când societatea a fost listată…Nu am vândut acţiuni, dar voi cumpăra în continuare.