Gheorghe Nicuţ a fost trimis în judecată de DNA

Fostul primar al municipiului Curtea de Argeş, democrat-liberalul Gheorghe Nicuţ, a fost trimis ieri în judecată de Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Atât Nicuţ, cât şi primarul municipiului Câmpulung Muscel, Călin Andrei, şi cel al comunei Budeasa, Ion Ştefan, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. Acuzaţiile se referă la reabilitarea imobilelor a două unităţi de învăţământ din municipiu care, alături de alte două şcoli din Câmpulung Muscel şi Budeasa, au beneficiat de un program de finanţare nerambursabilă în sumă totală de 900.000 de euro, motivul invocat fiind acela că ar fi fost afectate de inundaţiile din perioada aprilie – august 2005.
Suspiciuni legate de o finanţare de 880.000 de euro din fonduri PHARE
„Fondurile au fost solicitate în condiţiile în care niciuna dintre aceste unităţi şcolare nu a fost afectată de inundaţiile din perioada invocată. În cererea de finanţare a fost menţionat un raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, document care, în fapt, nu există, situaţie despre care avea cunoştinţă inculpatul Nicolescu Constantin în virtutea funcţiei sale de vicepreşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. În pofida aspectelor nereale consemnate în cererea de finanţare depusă în data de 8 iunie 2006, a fost încheiat respectivul contract de grant, astfel că beneficiarul, Consiliul Judeţean Argeş, a primit pe nedrept suma totală de 880.249 de euro cu titlu de finanţare externă nerambursabilă de tip PHARE”, se arată într-un comunicat al DNA. Contractele de reabilitare au fost derulate în perioada 2006-2008, toate lucrările de reabilitare fiind realizate de o singură firmă, SC Zeus, care, susţin procurorii, a încasat integral sumele aferente atât pentru lucrări executate, cât şi pentru lucrări neexecutate, iar acea firmă se afla în relaţii contractuale şi în raporturi juridice cu familia lui Constantin Nicolescu.
Acesta din urmă mai este acuzat că, perioada executării proiectului, „a semnat cererea de plată finală şi anexa la această cerere întocmită pe baza unor documente cu conţinut nereal, prin care s-a atestat în mod eronat efectuarea unor lucrări care, în fapt, nu au fost realizate”. Ca urmare, Consiliul Judeţean Argeş a încasat pe nedrept suma de 260.800 de euro reprezentând ultima tranşă din contractul de finanţare nerambursabilă. Pentru aceste fapte au mai fost inculpaţi patru reprezentanţi ai firmei Zeus, precum şi Florian Despan, director executiv al Direcţiei pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională în cadrul Consiliului Judeţean Argeş.
Nicolescu este acuzat că ar fi primit mită de la Penescu
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, este acuzat de procurorii DNA de săvârşirea a patru infracţiuni, în formă continuată. Este vorba de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, luare de mită şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial. Acuzaţia de luare de mită are legătură cu omul de afaceri Cornel Penescu, de la care ar fi pretins şi primit, în perioada 2006 – 2008, sume de bani sau bunuri în valoare totală de 66.588 de lei. Penescu ar fi dat mita pentru ca instituţia condusă de nicolescu să achiziţioneze de la firmele acestuia produse alimentare şi nealimentare, în unele cazuri cu nerespectarea procedurilor legale de achiziţie publică. Nicolescu mai este acuzat că, în iunie 2009, l-a determinat pe inculpatul Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, să nu aplice amendă contravenţională în cuantum de 10.000 lei unei persoane care ridicase pe domeniul public o construcţie fără a avea toate avizele necesare.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Argeş
Dosarul a fost înaintat la Tribunalul Argeş, toţi cei 11 inculpaţi urmând să fie judecaţi în stare de libertate. De altfel, singurul care a fost arestat preventiv în acest caz a fost Constantin Nicolescu.
Vă reamintim că, pe 26 ianuarie, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore, iar a doua zi, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile. Lui Nicolescu i s-a făcut rău la aflarea sentinţei şi a fost transportat la un spital din Bucureşti, unde a suferit o operaţie pe cord. Pe 2 februarie, Curtea de Apel Piteşti a dispus în cazul lui înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara. În vederea recuperării prejudiciului creat prin săvârşirea infracţiunilor care le sunt imputate, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile a trei inculpaţi. Este vorba despre despre preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, un asociat de la firma Zeus, Grigore Dobre şi primarul comunei Stâlpeni, Ion Popa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email