GDM Electronics a împlinit 10 ani de activitate în municipiul nostru

Vineri, la restaurantul Camino s-a desfăşurat o festivitate în cadrul căreia s-a sărbătorit împlinirea a 10 ani de când firma GDM Electronics funcţionează la Curtea de Argeş. La eveniment au participat Excelenţa Sa, Phillippe Beke, Ambsadorul Belgiei la Bucreşti, Nicolae Diaconu, primarul municipiului, dar şi foarte multe oficialităţi locale şi oameni de afaceri din Argeş.
Ambasadorul Belgiei l-a felicita pe Guido Pauwels şi echipa sa pentru lucrurile deosebite realizatre la Curtea de Argeş. „Este o plăcere să fiu astăzi aici. Am venit de doar două luni în România şi pot spune că sunt impresionat de românii pe care i-am întâlnit. Primul om de afaceri pe care l-am întâlnit a fost chiar Guido. Sunt pentru prima dată la Curtea de Argeş şi din câte văd aici cred că ar fi foarte bine să promovăm acest loc, pentru ca şi alte companii să vină în adcest oraş. Îi mulţumesc lui Guido pentru invitaţie, sper să continue munca pe care a începuto şi îi urez succes pentru alţi 10 ani”, a spus Philippe Beke.
Diplome de Excelenţă pentru ambasador şi pentru Guido Pauwels
Nicoale Diaconu l-a felicitat pe Guido Pauwels pentru cei 10 de ani de existenţă în municipiul nostru, şi i-a oferit şi o Diplomă de Execelnţă. De asemenea, şi ambasodrul Philippe Beke a primit o Diplomă de Excelenţă, din partea edilului. „Vreau să vă aduc salutul Consililui Local şi vă felcit pentru ceea ce aţi realizat aici. Noi ne dorim ca în timp să vină şi alţi investitori belgieni la Curtea de Argeş şi să vă urmeze exemplul. La Mulţi Ani!”, a spus primarul municipiului.
Chiar dacă ploaia a creat câteva probleme organizatorilor, evenimentul a fost unul deosebit. Atmosfera a fost încinsă de cunoscuta moderatoare TV Geanina Corondan, care a dat tonul la distracţie. La petrecere au participat toţi angajaţii firmei GDM Electronics. Organizatorii au pregătit şi un program artistic, în cadrul căruia au urcat pe scena amplasată în parcarea hotelului Camino formaţia Getic, din Câmpulung Muscel, grupul vocal bărbătesc „Raposozii Argeşului” şi ansamblul folcloric „Argeşul” ale Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu”. Toţi cei prezenţi au dansat şi s-au distrat până târziu în noapte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email