Găsit spânzurat în grădina casei

Ieri dimineaţă, o familie tânără din Cicăneşti a intrat iremediabil în doliu după ce tatăl a fost găsit spânzurat de un pom în grădina casei. Mircea Sandu Constantin avea 31 de ani şi ieşise luna trecută din puşcărie. „Fusese condamnat la şapte luni de puşcărie pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, ne-a spus comisarul Mihai Bălan, şeful Poliţiei Judiciare de la Curtea de Argeş. Bărbatul era cam abătut şi părea marcat de nefericita experienţă pe care o avusese. Se întorsese de puţin timp din închisoare şi nu îţi găsise nimic de lucru. El ameninţase de câteva ori că îşi va lua viaţa, iar ieri a pus în practică ameninţările, lăsând trei copii mici fără tatăl care ar fi trebuit să-i ajute să crească mari. „Familia l-a văzut ieri de dimineaţă atârnând de un pom din grădina casei în care locuia, şi a sunat la ambulanţă. Nu s-a mai putut face nimic, însă, pentru el, se presupune că s-a spânzurat în noaptea de marţi spre miercuri”, a spus şeful de la Judiciar. Mircea Sandu Constantin avea trei copii, cel mai mic de câteva luni, iar cel mare în clasa pregătitoare. Acum, mama lor, care are sub 30 de ani, trebuie să-i crească singură şi să le explice de ce tatăl lor i-a părăsit atât de repede şi atât de tragic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email