Garda de Mediu reclamă mizeria de la Curtea de Argeş

În cartierul Confecţii, chiar în apropierea spaţiului amenajat pentru pubelele de colectare a gunoiului, se formase un adevărat focar de infecţie. Aici, fiecare a aruncat ce a vrut, de la materiale de construcţii la ambalaje de plastic, resturi de alimente, cutii de carton şi alte deşeuri. Mormanul de gunoi dosit în spatele pubelelor îi făcea pe cei care treceau prin zonă să strâmbe din nas, din cauza mirosului îngrozitor, mai ales acum când temperaturile sunt destul de ridicate.
Însă, la sfârşitul săptămânii trecute, ca urmare a unei sesizări venite de la Garda de Mediu, angajaţii SC Salubritate Publică Urbană SRL (SPU) au curăţat zona respectivă şi au construit un gard pentru a-i împiedica pe cetăţenii certaţi cu bunul simţ să arunce gunoaiele acolo. „Am primit o sesizare de la Garda de Mediu cu privire la acel focar de infecţie existent în cartierul Confecţii. Am fost acolo, iar muncitorii au curăţat toată coasta. A fost dificil pentru că au cărat gunoiul cu tărgile, cu coşuri de dimensiuni mari şi chiar cu prelate. Mai mult decât atât, am făcut un gard în zona respectivă pentru ca cetăţenii să nu mai arunce gunoiul acolo”, a declarat Gabriel Nastea, reprezentant SPU.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email