Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat de curând cheltuielile aferente delegării gestiunii serviciului de transport public local de persoane cu autobuze urbane prin curse regulate pe raza municipiului Curtea de Argeș și pentru serviciile de expertizare a obiectivului “Producerea energiei electrice din surse regenerabile-Municipiul Curtea de Argeș, județul Argeş”.
Primarul Panţurescu a spus la şedinţa de Consiliu că în proiect este prevăzută şi construirea unei autobaze care se va face la vechiul grajd din cartierul Progresu. „Autobuzele electrice vor fi ale muncipiului, iar în baza studiului de oportunitate urmează să se hotărască dacă se alege menținerea serviciului sau serviciul se va delega”, a afirmat edilul. Este vorba despre 16 autobuze electrice, conform proiectului, care vor fi garate în autobaza ce se va construi în Progresu.
Consilierul Ion Șerban a fost de părere că „în studiu trebuie să se țină cont de stazile asfaltate prin PIDU, astfel încât acestea să fie lărgite prin desființarea unuia dintre trotuare”. Şerban a mai spus că „trebuie făcute grafice cu toate traseele, stabilite stațiile și trebuie să se țină cont că în cartierul Marina nu este stație, de asemenea să se țină cont de zona industrială din Groape și de la Fucks”.
Primarul spune însă că s-au prevăzut în proiect autobuze mai mici, nu din cele mari, articulate, pentru că va mai dura până vor fi modificate acele străzi. El a precizat însă că stațiile sunt deja prevăzute în proiect.