Găini, porci şi cai lângă blocuri şi vile

Curtea de Argeş nu este municipiu în toate cartierele. De fapt, sunt argeşeni care spun că titulatura de municipiu nu e deloc potrivită pentru nicio zonă a acestei localităţi. Până la o „declasare”, Curtea de Argeş are statut de municipiu, cu taxe şi impozite pe măsură. Ce fac însă cetăţenii care, deşi plătesc taxele menţionate, sunt obligaţi să se mute din apartamente pentru că vecinii lor, locuitori şi ei ai municipiului, desigur, cresc găini, vaci, porci, oi şi cai la un metru de zidul blocului sau al vilei?! Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru scriam despre un cetăţean care creştea găini pe balconul unui bloc aflat pe strada 1 Decembrie. Funcţionarii de la Mediu i-au făcut o vizită şi găinile au dispărut. În frigider, probabil. Un alt caz despre care ziarul nostru a scris a fost cel de pe strada Cuza Vodă, aproape de cartierul Groape. Acolo, un alt argeşean avea doi cai, grajdul acestora fiind lipit de o vilă mare şi nouă. Cetăţeanul în cauză nu a renunţat la caii lui, pe motiv că mai întâi au fost caii şi apoi a apărut vila. Săptămâna trecută, Felicia Ionescu a sesizat pe site-ul domnuleprimar.ro o altă problemă de acest gen.

Un apartament învins de coteţul de găini

„Domnule primar, vă rugăm să ne lămuriți o situație referitoare la creșterea găinilor lângă blocuri, sub balcoane, întrucât lângă blocul D.8 , scara A, din strada Unirii, pe locul unde era o parcare, a apărut cu ani în urmă o gospodărie cu gard lipit de zidul blocului și lângă gard coteț de găini. Zidul blocului este plin de mucegai iar apartamentul de la parter este nelocuibil (proprietarii au fost nevoiți să se mute). Mizeria , mirosul și zgomotul par să creeze mediul preferat al lor, dar este și un calvar pentru locatarii blocului.  Creșterea găinilor lângă bloc – sub balcon, ne face viața amară. Suntem disperați și nu mai putem suporta mirosurile îngrozitoare ce provin de acolo. Miroase foarte urât și nu putem deschide ferestrele. 

 Așa ceva nu se poate într-un oraș. Nu știm la cine să apelăm că să scăpam de acest necaz. De primăvara până toamna miroase groaznic. Sănătatea noastră este pusă în pericol, șobolani și șoareci sunt în preajma acestor cotețe. Vă rugăm pe această cale să ne dați un răspuns față de problema arătată , dacă este permis să crești găini sub balcoanele blocurilor”, îi scrie argeşeanca primarului Constantin Panţurescu. Deocamdată această sesizare nu are niciun răspuns.

Pe cine mai interesează un Ordin al Ministerului Sănătăţii…?!

Felicia Ionescu întreabă dacă Primăria sau Consiliul Local au în vedere aplicarea  Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536 din 23 iunie 1997. La articolul 16, acesta prevede că „adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine şi 5 capete bovine) se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor”. De asemenea, Codul Civil, menţionat de Felicia Ionescu în petiţia sa, prevede că „orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietar (…) numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”.

Reprezentanţii Biroului de Mediu din Primărie spun că trebuie mai întîi să vadă despre ce e vorba şi apoi să se pronunţe cu privire la legile pe care proprietarul găinilor le-a încălcat şi abia pe urmă să ia măsuri.

 

 Foto Felicia Ionescu, www.domnuleprimar.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email