Gabriel Jubleanu este noul viceprimar al municipiului Curtea de Argeş

Prima şedinţă a noului Consiliu Local Curtea de Argeş a avut loc vineri, fiind o întrunire festivă, şedinţa de învestire. Au asistat, în afara unui public numeros, format din salariaţii Primăriei, oameni de afaceri şi cetăţeni obişnuiţi, deputatul Mircea Drăghici, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, prefectul Cristian Soare, care a şi condus şedinţa, şi vicepreşedintele CJ,  Ion Mînzînă.

Cel mai în vârstă consilier, Jean Chefani, de la PNL, a preluat conducerea şedinţei, sub îndrumarea prefectului Soare, iar asistenţii preşedintelui decan de vârstă au fost cei mai tineri doi consilieri, Loredana Stancu şi Ana Maria Rovenţa, de la PSD. S-au citit numele consilierilor, au fost supuse la vor, apoi s-a trecut la jurământ. Surprinzător, Emil Orevicianu, de la ALDE, nu a fost prezent, iar secretarul municipiului a spus că acesta „va fi consilier după ce va depune jurământul”. Mai departe a fost ales viceprimarul, Gheorghe Molea, de la ALDE, propunându-l pe Gabriel Jubleanu, de la PSD. Jocurile erau deja făcute, astfel încât nu a avut nicio emoţie Jubleanu, deşi dintre cei 18 aleşi locali prezenţi doi au votat împotriva sa. Voturile celorlalţi 12 i-au asigurat însă mandatul de viceprimar pentru următorii patru ani.

„Vom fi o echipă deschisă către cetăţeni”

Primarul Constantin Panţurescu, vizibil emoţionat, a depus jurământul, după care le-a mulţumit celor prezenţi. „Vom fi o echipă deschisă către cetăţeni şi către nevoile lor”, a spus primarul, iar la câteva minute i-a mulţumit şi fostului primar, Nicolae Diaconu. „Îi vom cere ajutorul ori de câte ori o să avem nevoie, pentru lucrurile pe care le ştie”, a spus primarul Panţurescu. Şi prefectul Soare a declarat că, în opinia sa, la Curtea de Argeş totul va merge bine. „Îl cunosc pe dl. Panţurescu de mulţi ani şi ştiu că lucrurile vor funcţiona foarte bine”, a afirmat prefectul. Deputatul Drăghici a promis că va fi alături şi de acum încolo de administraţia de la Curtea de Argeş. „Îmi place configuraţia Consiliului Local şi văd că la prima şedinţă s-a lucra extraordinar, nu s-au pus contre dlui. Jubleanu. Vă voi fi alături aşa cum am fost şi până acum, voi fi vocea dvs. în Parlament”, a declarat deputatul de Curtea de Argeş.

Care sunt consilierii

Aşadar, de vineri, primarul municipiului este Constantin Panţurescu iar viceprimar Gabriel Jubleanu. Mandatele în Consiliul Local sunt împărţite astfel – PSD 9, PNL 4, PAM 3, ALDE 2, UNPR 1. Astfel, consilierii PSD sunt Ştefan Dumitrache, Răzvan Bădescu, Ana Răduţu, Maria Dicu, Gheorghe Andreescu, Viorel Popescu, Ana Maria Rovenţa şi Loredana Alexandra Stancu.

Consilierii PNL sunt Cristian Mitrofan, Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi Jean Chefani.

Consilierii PAM sunt  Ionel Păunescu, Marius Deaconu şi Ion Şerban. Cei de la ALDE sunt Gheorghe Molea şi Emil Orevicieanu, iar consilierul UNPR este Bogdan Dabija.

Cei 19 consilieri fac parte din cele cinci comisii ale Consiliului, comisii a căror componenţă a fost propusă de Ştefan Dumitrache.şi, fireşte, aprobată de toată lumea. Astfel, din Comisia economică financiară fac parte Ştefan Dumitrache, Cristian Mitrofan, Gheorghe Andreescu, Ana Răduţu, Emil Orevicianu. Comisia de urbanism, amenajare a teritoriului şi protecţia mediului este compusă din Gabriel Jubleanu, Ana Maria Rovenţa, Mădălin Marinescu, Marius Deaconu. Comisia jurídică şi de disciplină are în componenţă următorii consilieri – Ion Şerban, Răzvan Bădescu, Loredana Stancu, iar Comisia de învăţământ , sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, cultură şi arte – Gheorghe Molea, Ionel Păunescu, Jean Chefani. Din Comisia de comerţ şi servicii publice fac parte Dan Dabija, Maria Dicu şi Doru Georgescu.

O şedinţă „pe fugă”

Impresia lăsată celor prezenţi a fost aceea că şedinţa a fost una „pe fugă” . De altfel, prefectul a şi vorbit despre rapiditatea cu care s-au desfăşurat întrunirile similare de la Mioveni şi din alte localităţi argeşene. Apoi, consilierii nu au citit jurământul care sună aşa – „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bunăcredinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Curtea de Argeş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, ci doar au spus „jur”, spre nedumerirea celor din sală care se întrebau dacă nu cumva nu ştiu să citească!

Cheful tradiţional de după şedinţă ori nu s-a ţinut ori s-a ţinut doar pe partide, PSD fiind învingător pe toate planurile – are primar, viceprimar, majoritate în Consiliu datorită celor de la ALDE care şi-au arătat disponibilitatea de a colabora chiar de la prima şedinţă, Gheorghe Molea fiind cel care l-a propus pe Jubleanu viceprimar.

 

Locuitorii municipiului Curtea de Argeş au, de vineri, o noua echipă la Primărie. Rămâne de văzut dacă va fi mai eficientă sau nu decât precedenta. Probabil că vom afla la prima şedinţă de lucru, care va avea loc la sfârşit de iulie. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email