Conducerea sindicatului Primus al funcţionarilor publici din Argeş (afiliat la Cartel Alfa) a decis organizarea unei acţiuni de pichetare a Prefecturii pentru data de 25 martie. Astfel, mâine vor fi prezenţi în Piaţa Vasile Milea din Piteşti zeci bugetari din toate sectoarele de activitate, începând cu cei de educaţie şi învăţământ şi terminând cu angajaţii din primarii. „Vom protesta alături de colegii noştri faţă de legea salarizării personalului bugetar, faţă de noul sistem de pensii… În funcţie de răspunsul guvernantilor urmează şi alte acţiuni de protest” ne-a declarat Mariana Negoi, liderul de sindicat din Primăria Curtea de Argeş.