Firma germană Fuchs a inaugurat ieri la Curtea de Argeş noul centru de logistică pentru zona de sud-est a Europei, care va consolida poziţia firmei pe piaţa din regiune. Noua fabrică îi va lua locul celei de la Domneşti şi va asigura 230 de locuri de muncă. „Am ales Curtea de Argeş pentru a realiza această investiţie deoarece avem deja o prezenţă de opt ani în această zonă. Suntem foarte mulţumiţi să fim aici, deoarece avem angajaţi dedicaţi şi fideli companiei noastre. Din punctul de vedere al relaţiei cu autorităţile locale, aş vrea să remarc faptul că ne-au acordat tot sprijinul pentru a duce această investiţie la bun sfârşit”, a declarat Jens Bachmeier, directorul general al Fuchs Condimente România. Primarul Nicolae Diaconu le-a mulţumit investitorilor germani pentru că au ales să vină la Curtea de Argeş. „Suntem onoraţi că firma Fuchs a decis să investească la Curtea de Argeş. Prin calitatea produselor realizate aici veţi transmite în România şi în afara graniţelor numele municipiului nostru. Dacă vă veţi simţi bine şi afacerile vă vor merge bine aici, sper ca lângă dumneavoastră să vină şi alţi investitori, prieteni ai dumneavoastră”, a spus Nicolae Diaconu. La festivitatea de inaugurare a participat şi fondatorul companiei germane, Dieter Fuchs, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Roland Lohkamp, oficialităţi locale şi judeţene.
Investiţie de 10 milioane de euro
Realizarea noului centru logictic a început în martie anul trecut şi a costat aproximativ 10 milioane de euro, conform reprezentanţilor firmei Fuchs. Produsele vor ajunge de aici în primul rând pe piaţa internă, dar şi pe pieţele din Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Bulgaria. Linia de producţie adusă în România este una dintre cele mai competitive existente în acest moment pe piaţa mondială şi este similară echipamentelor recent instalate pe liniile de producţie din Germania. Fuchs Condimente România, înfiinţată în 2001, are în prezent 230 de angajaţi, fiind unul dintre cei mai importanţi investitori străini din zona Curtea de Argeş. Fuchs Condimente România a fost înfiinţată în anul 2001, având ca principal obiect de activitate producerea şi distribuţia condimentelor pentru industria alimentară şi pentru comerţul en-detail.