Fotbaliştii de la „Ferdinand I” s-au calificat la turneul final al Cupei Coca Cola

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic „Ferdinand I” s-a calificat în etapa naţională a ediţiei din acest an a Cupei Coca Cola. Astfel, tinerii din municipiul nostru vor participa, în perioada 23 – 25 mai, la turneul final al competiţiei, ce se va desfăşura la Bucureşti.
În Sala Sporturilor din Piteşti a avut loc, zilele trecute, faza regională a Cupei Coca Cola. Opt echipe s-au întrecut în cadrul competiţiei, după un sistem de joc eliminatoriu. În primul meci liceenii din municipiul nostru a învins cu 10 – 2 echipa Liceului Tehnologic „General Magheru” din Râmnicu Vâlcea, obţinând astfel calificarea în semifinale. Pentru elevii de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” meciul următor fost unul cu adevărat dificil, unde au întâlnit un adversar foarte bun, respectiv echipa Liceului Tehnologic Berca din Buzău. Deşi erau conduşi la pauză cu 1 – 4, elevii argeşeni au reuşit să egaleze cu 6 minute înainte de final, iar apoi au marcat şi golul victoriei, la capătul unui meci spectaculos. În ultima zi a competiţiei, sportivii din Curtea de Argeş au confirmat forma de zile mari şi s-au impus în finală, cu 4 – 2, în faţa elevilor de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia.
Marele premiu, un cantonament la Roma
În urma acestor rezultate, tinerii de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” s-au calificat la turneul final al Cupei Coca Cola. Echipa din municipiul nostru este formată din următorii jucători: Răzvan Vasile, Mihai Gheorghe, Andrei Barbu, Daniel Pădureanu, Eduard Popescu, Felix Vasile, Ovidiu Badea, Ionuţ, Vasilescu, Ştefan Panţeru şi Mircea Stancu. De pregătirea tinerilor s-a ocupat profesorul de educaţie fizică Sorin Lazăr.
Liceenii din municipiul nostru vor avea un motiv în plus să lupte pentru câştigarea competiţiei, marele premiu fiind un cantonament la Roma, alături de profesionişti din lumea fotbalului. În cadrul cantonamentului, echipele de fete şi băieţi câştigătoare ale Cupei Coca-Cola 2014 vor avea şansa să se antreneze în ritmul sportivilor de performanţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email