Fotbal şi vânătoare

Ion Sincă este de o viaţă în slujba fotbalului. De 12 ani lucrează ca inspector sportiv la Asociaţia Judeţeană de Fotbal, după ce a fost conducător la mai multe echipe din campionatul judeţean. Pe lângă fotbal, Ion Sincă iubeşte şi vânătoarea.

Data naşterii: 04.04.1953 (localitatea Răteşti, Argeş)

Studii: Facultatea de Drept Hiperion Bucureşti

Experienţă: inspector sportiv la Aosciaţia Judeţeană de Sport Argeş

Familie: este căsătorit, are doi copii

O moştenire de familie

Pentru Ion Sincă vânătoarea este moştenire de familie. S-a apucat de vânat la vârsta de 12 ani, când îl însoţea pe unchiul său la vânat de iepuri şi mistreţi, prin pădurile argeşene. Originar din localitatea argeşeană Răteşti, Sincă a fost mai întâi gornagi. „ Pentru mine, vânătoarea este moştenire din neam. Când eram copil, îl însoţeam pe unghiul meu, Constantin Sincă la partidele de iepuri şi mistreţi. Eram gornagi, adică alergam vânatul să-l duc în bătaia puştii.”, îşi aminteşte actualul inspector sportiv de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF Argeş).

Primul vânat, un mistreţ de 210 de kg

 Prima puşcă de vânătoare a achiziţionat-o în 1985, de la un magazin de arme şi muniţii din Piteşti. „Era o puşcă Monte Carlo, calibru 16 mm. Ştiu că am dat pe ea 4.400 de lei. Eu aveam salariu atunci 3.100 de lei, astfel că am fost nevoit să mă împrumut de bani ca s-o cumpăr.”, poveşteşte Ion Sincă. Prima partidă de vânătoare adevărată nu o poate uita niciodată. „Într-o iarnă, am plecat în grup la o partidă de mistreţi. Eu eram trăgagiul. Pe un deal din comuna Bogaţi, am vărit un mistreţ. Colegii mei l-au alergam în direcţia mea. L-am ochit chiar în organele vitate de la o distanţă de 15 metri. A căzut pe loc. Avea 210 kg. Nu l-am dus acasă, ci l-am pedat celor de la Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit. Aşa erau vremurile, înainte de Revoluţie.”, spune Ion Sincă.

Fiul său îi calcă pe urme

De la prima sa partidă de vânătoare cu arma în mână, Ion Sincă a rămas cu colţii mistreţului de 210 kg, pe care i-a aşezat în vitrina personală cu trofee. După Revoluţie, lucrurile s-au schimbat, astfel că partidele de vânătoare s-au transformat într-o adevărată plăcere. „ Eu sunt vânător sportiv. Merg la vânătoare în fiecare duminică, cât ţine sezonul, adică din decembrie până în februarie. Sincer, nu pot trăi fără vânătoare. Este viaţa mea.”, precizează vânătorul d la AJF Argeş. Ca orice vînător, şi lui Ion Sincă îi place să guste din vânat, astfel că partidele de vânătoare sunt continuate cu adevărate ospăţuri, pe câmpul de „luptă”. „După ce vânăm, ne aşezăm la masă, pe câmp, şi gătim vânatul. Avem un echipă un bucătar de seamă, care pregăteşte vânatul după reţetele sale speciale, ţinute secret.”, spune Ion Sincă. Vânătorul din Răteşti a schimbat puşca Monte Carlo în urmă cu zece ani, când şi-a procurat o armă nemţească pe care spune că o va ţine până când va muri. „Îmi place foarte mult noua puşcă, un Heinekel Suul, deapre care pot spune că face parte din familia mea. O voi păstra cât voi trăi. Vreu însă să-i cumpăr fiului meu o armă Book, fabricată în Cehia. Este foarte bună şi modernă. Vreau să i-o fac cadou pentru că duce mai departe tradiţia în familie. Merge cu mine la vânătoare de când avea 7 ani.”, conchide Ion Sincă.

Ion Sică: „Vânătoarea este viaţa mea!”

A făcut din vânătoare mai mult decât o pasinune. Este ca o moştenire de familie, pe care o duce pe umeri încă de mic copil, când mergea la vânat împreună cu unchiul său.

Care este secretul la vânătoare?

Nu este niciun secret. Nici nu fac parte din categoria celor care fabulează, când merg la vânătoare. Pot spune că secretul constă în pasiune. Trebuie să-ţi placă, pur şi simplu, să vânezi răpitoare, să ai vânatul în sânge, cum se spune.

Care este cel mai preţios trofeu pe care l-ai vânat?

Toate trofeele strânse de-a lungul anilor îmi sunt dragi, însă, colţii mistreţului, primul meu vânat, ocupă un loc aparte. Îi am expuşi pe holul de la intrarea în casa în care locuiesc. De fiecare dată îi privesc când intru în casă.

Ce-i place

„ Îmi place foarte mult să călătoresc şi să mp uit la partidele de fotbal. Asta fac în timpul liber, când este închis seyonul de vânătoare. Ţin încă din copilărie cu Dinamo Bucureşti şi nu pierd niciun meci la televizor, când joacă dinamoviştii mei.”, declară Ion Sincă.

Ce nu-i place

Nu-mi răutatea oamenilor. Totodată, nu fac front comun cu cei certaţi cu legea şi cu beţivii. Ca să nu mai vorbesc despre tineretul din ziua de astăzi care nu ştiu ce înseamnă bunul simţ. Comporta­mentul lor pe stradă, în societate, în general, lasă mult de dorit.”, spune Ion Sincă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email