Fostul primar Gheorghe Nicuţ acuză: Amenajarea sălii mari a Primăriei a costat aproape cât în Dubai

Între actualul edil, Nicolae Diaconu, şi fostul edil, Gheorghe Nicuţ, pare să fi început un război al declaraţiilor. Primul l-a acuzat pe al doilea că este „mediocru”. „Când eşti mediocru între pitici, eşti mare”, a spus Diaconu despre Nicuţ şi despre colegii lui de la PDL Curtea de Argeş. Declaraţia a venit ca o replică a afirmaţiilor lui Nicuţ, potrivit cărora „un buget local în care se alocă dezvoltării 11% nu este în ordine”.
La conferinţa de presă  PDL Curtea de Argeş, de la sfârşitul săptămânii trecute a fost prezent şi Gheorghe Nicuţ, în calitatea sa de vicepreşedinte. Deşi s-a ferit să pronunţe vreun nume, el a vorbit despre unele lucrări care s-au făcut la Curtea de Argeş la preţuri de Dubai.
„Primarul a declanşat o campanie furibundă!”
„Ultima oară am vorbit acum trei săptămâni, la conferinţa de presă, şi de atunci nu am dat niciun interviu. Acum vreau să am un fel de drept la replică la campania furibundă pe care a declanşat-o dl. primar. Trebuie făcută o diferenţă între maniera mea de exprimare şi ce s-a spus pe urmă. Probabil că dlui. primar i s-a pus pata, nu numai pe mine, dar şi pe consilierii locali de la PRM, cu viceprimarul colaborarea e cum e, până şi propria echipă îl contrazice”, a spus Gheorghe Nicuţ.
„Sala mare a Primăriei poate să concureze la Guiness Book (Cartea Recordurilor – n.n.). În Dubai, metrul pătrat construit costă 1500 de euro metrul pătrat. La sala mare a Primăriei Curtea de Argeş metrul pătrat amenajat a costat între 7 şi 800 de euro, în condiţiile în care la Curtea de Argeş, dacă o iei de la pământ, metrul pătrat construit costă între 450 şi 600 de euro”, a afirmat Nicuţ. În plus, a spus fostul primar, „blocurile ANL se vând cu puţin peste 400 de euro metrul pătrat construit”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email