Liberalii din Curtea de Argeş sunt din ce mai numeroşi, mulţi dintre foştii magistraţi ieşiţi la pensie intrând în PNL. „Fostul judecător Oţelea a intrat în PNL datorită dlui. preşedinte Sandu Nichita”, a spus viceprimarul Cristian Mitrofan, preşedintele organizaţiei municipale, la ultima conferinţă de presă a liberalilor din municipiu. Mitrofan a subliniat că organizaţia are cel puţin 25 de noi membri faţă de luna trecută. „Când veneau la vechea echipă se loveau de un zid subiectiv şi de interes, pentru ca nu cumva o personalitate să eclipseze pe cineva din conducere. Spre exemplu, adeziunea dlui. Pelinescu (fost procuror, acum pensionar – n.n) s-a pierdut pe vremea fostei conduceri între Piteşti şi Curtea de Argeş. Şi cu dl. Ilea (proprietarul SC Quark – n.a.) am avut o problemă pe vremea aceea, pentru că îl scoseseră de pe liste. L-am readus, e membru activ acum”, a spus Sandu Nichita, preşedintele Argcoms SOCOM şi membru al conducerii organizaţiei locale la conferinţa PNL Curtea de Argeş.