Fost director al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, Constantin Metehoiu a fost trimis din nou în judecată de DNA

Fostul director al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, Constantin Metehoiu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru „abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată şi participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite”. Iată comunicatul DNA.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului METEHOIU CONSTANTIN, la data faptelor, director al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș din cadrul Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” – S.A. București, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată,
– participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Metehoiu Constantin, prevalându-se de funcția deținută, ar fi încălcat mai multe dispoziții legale, în contextul în care, în cursul anului 2011, folosind resursele societății pe care o administra, ar fi construit pe propriul teren aflat pe malul lacului Vidraru, fără autorizație, o construcție metalică pentru deservirea unui ponton plutitor pentru exploatarea ambarcațiunilor sale în cadrul unor activități de agrement pentru turiști.
(…)

Ulterior, în cursul anului 2012, inculpatul ar fi semnat două ordine de plată și ar fi asigurat decontarea unor facturi către firma executantă a lucrărilor și cea de proiectare, în condițiile în care documentele atestau în fals că respectiva construcție s-ar fi realizat (scriptic) la Barajul Vâlsan, când în realitate fusese realizată la locația menționată mai sus.
Pentru una dintre facturi, inculpatul Metehoiu Constantin ar fi determinat două persoane cu atribuții financiare, aflate în subordinea sa, să acorde vizele de acceptare la plată și de control financiar preventiv fără ca ele să cunoască faptul că structura era deja executată.

Prin acțiunile realizate de inculpat s-ar fi produs un prejudiciu de 325.879 lei bugetului S.C. Hidroelectrica S.A., sumă cu care această societate s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Precizăm că la data de 14 iulie 2016, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane fizice printre care și pe inculpatul Metehoiu Constantin, în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și de fals”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email