Focar de rabie în judeţul Argeş

Autorităţile sanitar-veterinare din Argeş au declarat focar de rabie în comuna Stâlpeni, după ce în gospodăria unui localnic a fost prins un dihor care era turbat. „Se declară oficial focarul de rabie şi se vor delimita cele două zone, zona de protecţie pe o rază de 3 kilometri în jurul focarului şi zona de supraveghere pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Se va proceda la catagrafierea carnasierelor din aceste zone şi se vor lua măsuri de vaccinare antirabică a celor nevaccinate în campania de toamna”, a anunţat, într-un comunicat, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În funcţie de evenimentele ulterioare, se vor recolta şi expedia probe pentru investigaţii de laborator, urmând ca după 30 de zile de la ultimul caz de moarte sau îmbolnăvire la animalele receptive să fie ridicate măsurile restricţionale, iar focarul de boală să fie stins. Măsurile au fost luate după ce, pe 1 martie, un dihor a atacat găinile unui sătean din Stâlpeni. Proprietarul gospodăriei a reuşit, cu ajutorul unui vecin, să ucidă animalul sălbatic, al cărui cadavru a fost apoi expediat de medicul veterinar  din comună la DSVSA Argeş, pentru analize. În urma examenelor de laborator, a fost emis un buletin de analiză prin care se confirma prezenţa rabiei la animalul ucis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email