Pârâul care trece pe strada Despina Doamna s-a transformat într-un adevărat focar de infecţie. Cei care au case în zonă spun că au ajuns la capătul răbdărilor şi nu mai rezistă din cauza mirosului insuportabil emanat de mizeriile aruncate de cei fără simţ civic în albia pârâului. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că locul arată mai ceva ca o groapă de gunoi. “Imaginaţi-vă că au aruncat absolut orice, chiar şi animale moarte, iar pârâul trece chiar pe lângă casa mea. Acum a venit căldura iar eu nici măcar nu îndrăznesc să deschid fereastra”, spune Maria Voica. Femeia locuieşte de ani buni pe strada Despina Doamna, însă susţine că niciodată pârâul nu a fost atât de murdar. “Chiar nu mai putem tolera aşa ceva! Cineva trebuie să ia măsuri, suntem în centrul oraşului!”, adaugă femeia. Mai mult decât atât, oamenii se tem că după o ploaie torenţială, pârâul care este colmatat se va revărsa în curţile celor care au case în zonă. “Ce facem atunci? Toate mizeriile şi nămolul vor ajunge în curţile noastre şi cum casele nu sunt foarte înalte, o să ne trezim îngropaţi în mocirlă”, se plâng cetăţenii. Oamenii spun că au lăsat sesizări adresate primarului însă până acum nu s-a întâmplat nimic.
Suportăm consecinţele unor nesimţiţi!
Ciudat este însă faptul că la Biroul de Mediu din cadrul Primăriei nu a ajuns nicio sesizare în acest sens.”Nu ştiam de această situaţie, însă vom merge să vedem despre ce este vorba. Bănuim că este vorba de oameni care nu au contracte la gunoi şi din acest motiv aruncă deşeurile menajere pe unde apucă şi apoi valea se colmatează. Vom lua legătura şi cu cei de la Serviciul Public de Gospodărire Comunală, pentru că ei se ocupă de decolmatări”, explică Dana Avram, inspector de mediu în cadrul Primăriei. “Suportăm consecinţele unor nesimţiţi! Am curăţat acolo în luna ianuarie şi acum vom interveni din nou. Nu avem însă oameni suficienţi pe care să-i ţinem doar la decolmatări şi asta din cauza unora fără simţ civic!”, spune Ioan Ghiţă, directorul de la SPGC.