Florăriile au fost luate cu asalt

Florile oferite cadrelor didactice au cam golit buzunarele părinţilor în prima zi de şcoală. Cu toate că florăriile au fost luate cu asalt de către clienţi, comercianţii susţin că vânzările au scăzut comparativ cu anii trecuţi. La începutul acestui an şcolar florile oferite de către elevi dascălilor au lăsat aproape goale portofele părinţilor. Comercianţii au fost singurii care au avut motiv de bucurie ieri de dimineaţă, şi asta pentru că şi-au mai rotunjit bugetul după ce toată vara vânzările au fost extrem de slabe. Cu toate că preţurile au fost cam mari, şcolarii, dar şi părinţii, au luat cu asalt florăriile din municipiu pentru a respecta tradiţia de a oferi, în prima zi de şcoală, o atenţie cadrelor didactice. Astfel, puţin după ora 10:00, multe dintre vasele aflate la florării erau goale, asta după ce florile mai ieftine au fost epuizate încă de dimineaţă.
Vânzări mai slabe ca anul trecut
Chiar dacă au vândut zeci de buchete de flori, comercianţii tot s-au arătat nemulţumiţi, cei mai mulţi dintre aceştia spunând că vânzările sunt din ceea ce mai slabe. „În principiu la începutul anului şcolar este mai aglomerat, aşa că vânzările au mers cât de cât bine faţă de alte perioade ale anului. Însă, comparativ cu anii trecuţi, vă pot spune că vânzările sunt în scădere”, spune proprietarul unei florării. Mai mult decât atât, aceştia spun că argeşenii caută de obicei buchetele mai ieftine, ale căror preţuri nu depăşesc 10 – 15 lei. „Am vândut ce a fost mai ieftin pentru că oamenii nu mai au bani. S-au vândut buchetele la 15 lei, dar şi cele sub 10 lei, cum sunt garoafele. Alţii au ales trandafirii care s-au vândut cu 7 lei firul”, spune un alt comerciant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email