De Ziua Femeii, Flacăra Centenarului se aprinde şi la Curtea de Argeş. Joi, 8 Martie 2018, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, începând cu ora 15.00, la Mănăstirea Curtea de Argeș, la evenimentul dedicat Reginei Maria a României, cea supranumită ”Regina Soldat” datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial, devotată poporului său, care și-a pus pe deplin amprenta în crearea României Moderne, Flacăra Centenarului va fi aprinsă, informează Consiliul Judeţean.
Evenimentul, organizat în cadrul Centenarului Marii Uniri, se va desfășura după următorul program:
Ora 14.00: Lansare de carte ”Regina Maria” – la Muzeul Municipal Curtea de Argeș
Ora 15.00: Depunerea Flăcării Centenarului la Mormântul Reginei Maria a României
Ora 15.10: Te Deum – oficiat de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
Ora 15.50: Aprinderea lumânărilor la mormintele regale
Ora 16.00: Evocarea personalității Reginei Maria a României și a eroilor din Curtea de Argeș căzuți în primul Război Mondial și acordarea diplomelor centenare
Ora 18.00: Spectacol extraordinar ”Regina Maria a României – Regina Soldat – Regina Modernă” – la Casa de Cultură și Arte ”George Topârceanu”
Flacăra Centenarului a fost aprinsă în județul Argeș pe 24 ianuarie 2018, la Muzeul Golești, și a fost depusă prima dată pe biroul Regelui Carol I, aflat la muzeu, aceasta urmând să poposească, simbolic, în fiecare localitate din județul Argeș.
