Fiul sinucigaş al generalului Pleşiţă era bolnav şi deprimat

După cum aşi aflat din ziarul nostru de ieri, o puternică explozie care s-a auzit luni după amiază în cartierul Buşaga i-a speriat pe argeşeni. Oamenii ştiau că e casa generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, cel care a murit în 2009. Aici venea din când în când fiul lui, Damian Pleşiţă, de 65 de ani
„Am găsit un cadavru care, în stadiul în care se află, nu poate fi identificat. Se presupune a fi Damian Pleşită, urmează să probăm ştiinţific că lui îi aparţine cadavrul. A avut loc o explozie ca urmare a unei acumulări de gaz. Pe cadavru a fost găsită o butelie de aragaz deschisă, iar lipit de zidul casei un bilet în care scria ceva de genul <<Nu intraţi! Butelie deschisă, plină cu gaz! Pericol de explozie!>>. Nu există suspiciuni cu privire la cauza morţii”, a declarat comisarul şef Ionel Ispir, şeful Poliţiei Curtea de Argeş.
„Am intervenit cu două autospeciale şi un echipaj SMURD. După stingerea incendiului, pompierii au cercetat cameră cu cameră şi au găsit într-una din camere o victimă carbonizată pe un pat şi lângă aceasta o butelie. Cauza incendiului este în curs de stabilire, se bănuieşte că în urma unei explozii ar fi izbucnit incendiul”, a spus lt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeş.
Bolnav şi deprimat
Vecinii spun că fiul cunoscutului general, Damian Pleşiţă, în vârstă de 56 de ani, se plângea că este bolnav şi era foarte deprimat în ultima perioadă. „E tot carbonizat, nu se vede decât cotul. E în prima cameră. Cred că şi-a dat foc singur. E butelia acolo, e dată drumul la maxim de la robinet, n-a explodat, decât s-a umflat. A zis că e supărat că e bolnav de plămâni. Maică-sa a murit tot de plămâni şi că vrea să moară şi el”, a povestit unul din vecini, Aurel Vâlceneanu. De altfel, casa familiei generalului a mai fost cuprinsă de un incendiu în 2005, când Nicolae Pleşiţă trăia şi locuia chiar acolo.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului şi au trimis cadavrul la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie.
Problemele tatălui, nerezolvate nici de fiu
Tatăl lui Damian, generalul Nicolae Pleşiţă, a fost şeful Direcţiei de Informaţii Externe a fostei Securităţi şi a fost acuzat de complicitate la atentatul de la sediul postului de radio Europa Liberă din Munchen, pus la cale de teroristul Carlos Şacalul. În anul 2009 generalul Pleşiţă a fost scos de sub urmărirea penală în acest caz. Nicolae Pleşiţă a murit în septembrie 2009, la vârsta de 80 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul de la Capu Dealului. Fiul său nu a stat atunci prea mult lângă sicriu şi nici nu a vrut să stea de vorbă cu presa. Îmbrăcat simplu, în trening şi cu ochelari mari de soare, Damian Pleşiţă a fost o prezenţă discretă la înmormân­tarea tatălui său. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email