Fiul generalului Pleşiţă şi-a dat foc în casa de la Buşaga

O puternică explozie care s-a auzit ieri după amiază în cartierul Buşaga i-a speriat pe argeşeni. Oamenii ştiau că e casa generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, cel care a murit în 2009. Aici venea din când în când fiul lui, Damian Pleşiţă, de 65 de ani. Pompierii care au sosit rapid la faţa locului au găsit în poartă un bilet pe care scria „Nu intraţi. Pericol de explozie”.
Când au intrat în casă, pompierii au descoperit dezastrul – un perete al casei fusese dărâmat, probabil de explozie, iar un cadavru carbonizat zăcea pe podea. Oamenii legii cred că e vorba despre Damian, bărbatul care avea casă şi la Bucureşti, dar care în ultima vreme fusese văzut mai des la Curtea de Argeş. Vecinii spun că părea deprimat şi era şi bolnav. Astăzi se vor preleva probe în vederea stabilirii cu exactitate a identităţii victimei. Damian Pleşiţă era un însingurat, spun oamenii, şi la înmormântarea tatălui lui nu s-a apropiat nici de rude.
La înmormântarea tatălui a stat tot timpul deoparte
Damian a stat aproape numai afară în timpul slujbei de la înmormântarea generalului Pleşiţă, şi nu s-a apropiat de coşciugul tatălui său. A fumat tot timpul. „Nu comentez nimic. Am ales să stau deoparte. Nu mă tem de nimeni şi de nimic, însă e mai bine aşa”, a răspuns acesta atunci tuturor întrebărilor adresate. El nu a însoţit nici cortegiul funerar şi a preferat să plece înainte şi să aştepte la poarta cimitirului. Abia de acolo s-a alăturat celor care stăteau lângă sicriu. Damian Pleşiţă era ofiţer de informaţii, şi lucra la SRI. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj. Vom reveni cu amănunte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email