Ieri dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat trei percheziţii domiciliare şi trei verificări la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, suspectate de comercializarea de piese şi subansamble auto cu încălcarea modelului industrial protejat de către marca titularului de drept, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Percheziţiile au avut loc în municipiul Bucureşti şi judeţul Iaşi, iar verificările, în judeţele Argeş, Timiş şi Cluj. La acţiune au participat şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român.