Festival Internațional de film la Curtea de Argeș

Municipiul Curtea de Argeș începe să se schimbe și din punct de vedere cultural. Un festival de muzică bună a avut loc zilele trecute în curtea Bisericii Domnești, iar la sfârșitul lunii aici o să aibă loc prima ediție a unui festival internațional de film. Sunt vești bune pentru argeșenii care vor să aibă și în orașul loc manifestări culturale de calitate.

”Într-un spațiu cultural complex, cum este spațiul cultural argeșean, am identificat lipsa unui segment important al ariei culturale – aria cinematografică. Tocmai de aceea venim în întâmpinarea dumneavoastră cu un festival de film de scurtmetraj adresat cu mult drag publicului larg din Curtea de Argeș. Prin intermediul acestui eveniment ne-am propus creșterea vizibilității fostului oraș regal, creșterea apetitului pentru arta cinematografică și îmbogățirea diversității culturale zonale. Stop Cadru este, în prima sa ediție, un festival de artă cinematografică dedicat filmelor de scurtmetraj, cu durată maximă de 30 de minute, din țară și din străinătate. Evenimentul se va desfășura în perioada 26 – 28 august 2022 în municipiul Curtea de Argeș. Vor fi organizate numeroase manifestări culturale, proiecții de film în aer liber, expoziții de fotografie, muzică de film, etc. Nume sonore din domeniul cinematografiei și al audio-vizualului vor fi prezente la eveniment! Tot în cadrul festivalului va avea loc un Workshop gratuit, sub ghidajul regizorului și profesorului universitar Marius Șopterean, secondat de Cătălina Simion-Călin, regizor de film, lector universitar și inițiatoarea proiectului. Workshop-ul de limbaj audio-vizual este dedicat adolescenților între 14 -18 ani din Curtea de Argeș și din zonele limitrofe, va dura 7 zile iar la final participanții vor avea de realizat un documentar de scurtmetraj. Documentarele vor avea o proiecție specială în ziua de sâmbătă, 27 august 2022. Publicul și juriul vor premia cel mai bun proiect realizat în cadrul workshop-ului. Evenimentul este organizat și fondat de Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” Curtea de Argeș și Asociația Culturală „Stop Cadru” (prin Cătălina Simion Călin) în colaborare cu Asociația „Ajut, deci exist” din Curtea de Argeș (prin Andreea Tamaș) și Agenția de publicitate 10:pm (prin Mădălina Precup) și sprijinit de Uniunea Cineaștilor din România”, se arată în comunicatul de presă emis de organizatorii festivalului.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

VINERI, 26.08.2022  • 17:00 – 19:30, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Expoziție foto Ducu Gheorghiescu, Recital extraordinar muzica de film Alexandra Violin și Mădălina Lupu, Deschiderea festivalului și calup competițional 1 • 20:30 – 22:30, Grădina de vară Pensiunea Clasic Proiecție în aer liber: „Soții de militari”, regia: Peter Cattaneo, UK, 2020

SÂMBĂTĂ, 27.08.2022  • 11:00 – 13:00, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Proiecție „Străjerii”, regia: Liviu Marghidan, România, 2018 • 14:00 – 15:30, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Prietenii festivalului – filme de scurtmetraj în afara competiției • 16:00 – 17:00, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Proiecție filme realizate în cadrul workshopului de audio-vizual Stop Cadru • 17:00 – 19:00, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”-  Calup Competițional 2 • 20:30 – 22:30, Grădina de vară Pensiunea Clasic –  Proiecție în aer liber „Imaculat”, regia: Monica Stan, George Chiper, 2021

DUMINICĂ, 28.08.2022 • 11:00 – 13:00, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” -Proiecție „Străjerii Deltei”, regia: Liviu Marghidan, România, 2021 • 14:00 – 16:00, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” – Calup competițional 3 • 19:00 – 22:00, Grădina de vară Pensiunea Clasic – Jazz Garden Party Cristina Lupu și Florin Șerban, Cocktail party, Festivitatea de premiere, Difuzarea filmelor câștigătoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email