Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional Coral ”Curtea Domnească” a reunit pe scena Centrului de Cultură și Arte ”George Topîrceanu” coruri din țară și Grecia. Evenimentul, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi al cărui inițiator a fost regretatul profesor de muzică Gelu Ciuculescu, a revenit în atenția publicului după o pauză de mulți ani.
Corul ”Apollon” din Grecia a reușit să cucerească definitiv publicul din Curtea de Argeș cu celebra melodie de pe coloana sonoră a filmului ”Zorba Grecul”. Asociația corală Apollon Orestiada a luat ființă în 1980. Corul este mixt, cu peste 40 de persoane. Repertoriul corului este format atât din cântece tradiționale, populare grecești, cât și din repertoriul străin. Începând din anul 1983 și până astăzi corul a luat parte la foarte multe festivaluri în Grecia. În repertoriul grecesc al corului artiştii au inclus cei mai mari compozitori și poeți ai Greciei precum Mikis Theodorakis , Mimis Plesas , Mario Tokas, etc. În anul 2000, „Apollon” a luat medalia de aur la festivalul de la Palio Faliro și multe alte premii de-a lungul anilor.
„Orfeu”, creaţia regretatului profesor Gelu Ciuculescu
Seara a fost încheiată de Corul ”Orfeu”, care a interpretat ”Tatăl Nostru”, ”Cimpoiașul”, ”Lasă mândră că-i vedea”, ”Brâul amestecat”. Înainte de momentul muzical, s-a reamintit povestea acestui cor, al cărui fondator a fost tot prof. Gelu Ciuculescu și care la început a purtat numele de Corul Casei de Cultură Curtea de Argeș. De la înființare până în prezent „Orfeu” a avut o activitate neîntreruptă, pe scenele din județ, dar și pe cele naționale și internaționale. De-a lungul timpului, dirijorii corului au fost următorii: 1977 – 2002 prof. Gelu Ciuculescu, 2002 – 2004 prof. Magdalena Ioan, 2004 – 2008 preot Gheorghe Neacșu, din anul 2009 până în prezent, prof. Alexandru Cătălin Ionescu, corepetitor – prof. Cornelia Ionescu.
Vă reamintim că prof. Gelu Ciuculescu a plecat dintre noi în urma unui atac cerebral, suferit pe scenă, în timpul unui spectacol