Femeie tâlhărită de două tinere

Două tinere din Argeş, una dintre ele în vârstă de doar 14 ani, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Infracţiunea căreia i-a căzut victimă o femeie de 42 de ani a fost săvârşită marţi seară, pe un pod care face legătura între municipiul Piteşti şi oraşul Ştefăneşti. „Secţia 1 Poliţie din Piteşti a fost sesizată telefonic prin 112 de către R.A., de 42 de ani, din comuna Sălcuţa, judeţul Dolj, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe podul peste Râul Doamnei, a fost acostată de două persoane de sex feminin, care au deposedat-o prin violenţă de suma de 150 de lei”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu.. Poliţiştii au început imediat cercetările şi le-au identificat pe autoarele tâlhăriei, iar suma de bani furată de la victimă a fost recuperată integral. Pe numele celor două suspecte a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. De asemenea, una dintre agresoare, în vârstă de 19 ani, a fost reţinută pentru 24 de ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email