Femeie arestată pentru că și-a înjunghiat soțul

O femeie de 44 de ani din Argeș a fost reținută de polițiști luni după ce și-a înjunghiat soțul. Bărbatul avea două răni produse de cuțit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În noaptea de 30 spre 31 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o femeie de 44 de ani, care ar fi rănit pe soțul său, prin înțepare cu un cuțit, acesta având nevoie de îngrijiri medicale, potrivit IPJ Argeș.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au intervenit cu operativitate, stabilind că cele sesizate se confirmă.

Bărbatul în cauză, de 48 de ani, din Leordeni, prezenta două plăgi produse prin înțepare, cu un cuțit, acesta fiind conștient.

Femeia a fost condusă la unitatea de poliție, iar cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Luni, aceasta a fost prezentată în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus cercetarea sub măsura arestului la domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email