F.C. Internaţional Curtea de Argeş / Cupa României – şaisprezecimi: Calificare căznită


Minerul Mehedinţi (liga a III a ) – F.C. Internaţional Curtea de Argeş 4 – 6 (0-0; 1-1) după penaltyuri. Au marcat: Vasilescu (86), respectiv Stoianof (70).  Pentru Internaţional au transformat penaltyurile: Gado, Cătălin Lazăr, Gabi Matei, Andelkovic şi Abiodun.

Cu o echipă nouă

Era de aşteptat ca antrenorul Ştefan Stoica să-şi menajezeo patre din jucătorii care duc greul în campionat şi să folosească noii veniţi, jucătorii refăcuţi după accidentări, precum şi cei care n-au prea jucat până acum. Astfel, au jucat pentru Inter: Pampea, Gabi Matei, Raţiu, Chiricheş, Abiodun, Daniel Stan, Moise, Nasser, Cl. Ionescu, Andelkovic, Cătălin Lazăr şi Gado. Doar doi titular obişnuiţi, fundaşul stânga Alexandru Filip şi atacantul Ovidiu Stoianof au evoluat în partida cu Minerul Mehedinţi.

Cinci din cinci la 11 metri

„Suntem puţin dezamăgiţi de evoluţia echipei noastre care nu a fost deosebit de bună, dar important este că ne-am calificat mai departe în Cupa României. Am jucat pe un teren modest, pe o căldură insuportabilă şi am avut un adversar care a alergat foarte mult, s-a autodepăşit, şi a făcut totul să se califice mai departe”, spunea antrenorul secund al Interului, Vasile Mănăilă. Interul de Argeş a deschis scorul în minutul 70 prin Stoianof şi a fost egalată în minutul 86 după o fază fixă. După reprizele de prelungire în care nu s-a mai întâmplat nimic notabil, la loviturile de departajare, portarul Florin Pampea a reuşit să o apere pe prima, iar cei cinci executanţi de la echipa lui Ştefan Stoica n-au ratat niciuna.

Echipa lui Stoica

Tehnicianul Interului, Ştefan Stoica a folosit următoarea formulă de echipă: Pampea – G. Matei, Raţiu, Chiricheş, Filip (76 Gado) – Abiodun, D. Stan (85 Moise), Nasser, Cl. Ionescu – Andelkovic, Stoianof (75 Cătălin Lazăr).

Portarul Pampea a fost un mic erou

Pentru F.C. Internaţional Curtea de Argeş, portarul Florin Pampea este un jucător emblematic, fiind legitimat la echipă încă din anul 2000. La meciul de la Vânju Mare, Pampea a fost eroul care a calificat pracric echipa mai departe. „N-am avut emoţii la penaltyuri pentru că am o astfel de experienţă. L-am apărat pe primul, iar colegii mei le-au transformat pe toate. Obiectivul nostru este să ajungem cât mai departe în această competiţie”, a declarat Pampea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email