Într-un meci din cadrul etapei a XIII- a, a campionatului de fotbal al ligii a patra, CS FC Dinamic Curtea de Argeş s-a impus pe propriul teren, cu 5 – 2, în faţa echipei AS Atletic Bradu II. Confruntarea nu a început deloc bine pentru fotbaliştii din municipiul nostru, iar lipsa concentrării i-a costat. Astfel, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul şi au reuşit să termine prima repriză cu un avantaj minim. Însă, în cea de-a doua parte a meciului lucrurile au stat cu totul altfel. Cei de la CS Dinamic Curtea de Argeş au ieşit mult mai motivaţi de la vestiare şi au trecut rapid la conducerea partidei. Prin jocul bun prestat fotbaliştii din municipiul nostru au întors rezultatul şi au câştigat cu 5 – 2. În urma acestui rezultat, CS FC Dinamic Curtea de Argeş a revenit pe prima poziţia a clasamentului, cu 27 de puncte, la egalitate cu AS Valea Ursului. La juniori, după o serie lungă de victorii, copiii de la CS FC Dinamic Curtea de Argeş au obţinut de această dată doar un rezultat de egalitate, scor 2 – 2. După această remiză, juniorii din municipiul nostru au pierdut locul I în clasament, şi au coborât pe cea de-a doua poziţie, cu 31 de puncte.