De săptămâna trecută purtarea măştii de protecţie e obligatorie în spaţiile deschise în Argeş. „Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât că purtarea măștii de protecție devine obligatorie în Argeș, în toate spațiile publice, începând cu ziua de miercuri, 14 octombrie”, potrivit unui comunicat al Prefecturii. Obligativitatea nu se aplică copiilor cu vârsta de până la 5 ani.
Vă amintim că în Argeș, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice este în vigoare încă din data de 30 iulie, pentru grupurile de peste două persoane, cu excepția copiilor de până la 5 ani. De miercuri, toți cei aflați pe raza administrativ-teritorială a județului trebuie să poarte mască în spațiile publice, cu excepția copiilor sub 5 ani. Cei care nu respectă măsura de protecție individuală riscă amenzi în valoare de 500-2500 lei.
La Curtea de Argeş în general pe stradă măsura este respectată. Piaţa Centrală pare să aibă însă alt regim, mai „relaxat”.
„Nu vreau să o port!”
Lume destul de multă în piaţă la sfârşitul săptămânii trecute, ca de altfel în fiecare zi. Cam jumătate din clienţi aveau masca, ce-i drept la unii era pusă sub bărbie, iar ceilalţi nu aveau deloc. „Nu vreau să port!”, „Mă deranjează, nu pot să respir!”, „Am dat-o jos acum!”, „Ia mai lasă-mă în pace cu masca ta bip, bip, bip!”, au fost cele mai dese răspunsuri la întrebarea noastră „De ce nu respectaţi legea şi nu purtaţi masca?”.
Nici comercianţii nu poartă toţi masca iar de mănuşi nici nu poate să fie vorba. Administraţia pieţelor nu pare să ia în serios pandemia pentru că în Piaţa Centrală nu există niciun semn delimitator pus pe jos, nimic, de parcă acolo coronavirusul nu poate fi. Am văzut un mic recipient în care am bănuit că ar fi dezinfectant, pus mai lângă uşa de la intrarea în zona acoperită a pieţei şi atât. Şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare (SPPTO), Marin Florea, zice că ar fi şi nişte afişe, dar noi nu le-am văzut. El are şi o explicaţie pentru lipsa semnalizării pe podea a distanţei care trebuie menţinută între persoane şi a faptului că nu există un circuit, intrarea separată de ieşire.
Şeful SPPTO zice că nu respectă nimeni măsurile de distanţare
„Păi nu le respectă nimeni!”, ne spune încă de la început Florea şi dă exemplul magazinelor unde, zice el, nu se respectă semnalizarea. Apoi, mai susţine şeful SPPTO care e plătit, bine, din banii argeşenilor, ar fi puse nişte afişe (de informare, probabul, că există pe undeva coronavirus!). „Noi trecem în fiecare dimineaţă prin piaţă şi le spunem comercianţilor să pună masca. Nu noi dăm amenzi, ci Poliţia”, ne dezvăluie Marin Florea marele secret.
Sigur, nu administraţia pieţelor dă amenzi, dar dacă se numeşte aşa, aşa trebuie să facă. Şeful SPPTO trebuie să se asigure că regulile, toate regulile, şi legea, toate legile, sunt respectate, că doar de aia a fost pus acolo şi plătit ca atare. De altfel, despre neregulile din pieţele municipiului se vorbeşte de mult timp, iar Marin Florea e „mustrat” la mai toate şedinţele de consiierii locali şi de primar. Nimic nu se întâmplă însă, iar pieţele sunt aşa cum le ştim. Mai nou, nu respectă nici normele sanitare legate de covid.