Fabrica Fuchs din Curtea de Argeş exportă un sfert din producţie

Fuchs Condimente România, parte a grupului german Fuchs, a investit 8,25 milioane de euro în extinderea fabricii din Curtea de Argeş.

Uwe-Jens Karl, managing director al Fuchs Condimente România, unul dintre prin­ci­palii producători de condimente de pe plan local, spune că primele zece luni ale anului 2024 au fost marcate de un început extrem de puternic, urmat de o stabilizare în consum, scrie zf.ro.

„Printre principalele realizări se numără creşterea vânzărilor pe segmentul modern trade, relansarea dip-urilor sub brandul Fuchs şi extinderea portofoliului de produse pentru generaţia Z. Investiţiile în extinderea capaci­tăţii de producţie la Curtea de Argeş repre­zintă, de asemenea, un pas semnificativ în consolidarea poziţiei noastre pe piaţă“, a declarat Uwe-Jens Karl pentru sursa citată. Compania a investit anul acesta 8,25 milioane de euro în extin­derea fabricii din Curtea de Argeş, dar doar în construcţie, şi urmează să investească alte 5,5 milioane de euro în utilaje, care vor fi instalate în următorii ani.

Capacitatea de producţie anuală din Curtea de Argeş este de 120-130 de milioane de unităţi, conform datelor furnizate anterior de reprezentanţii companiei. Fuchs Con­di­mente Ro a avut în 2023 o cifră de afaceri de 180 de milioane de lei (circa 36 mil. euro), conform datelor de la Ministerul de Finanţe citate de Ziarul Financiar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email