Expozitia „Motive de Arges” se deschide maine

Mâine, Casa Norocea va găzdui expoziţia „Motive de Argeş”, la care vor participa importanţi meşteri populari. Coordonatorii acestei acţiuni sunt Ştefania Dănăilă şi Mihaela Ghirculescu. „Noi am invitat câţiva meşteri populari care păstrează motivele argeşene în creaţiile lor. Vor fi prezenţi Maria Ianculescu, Elena Nencof, dar şi familia de meşteri populari Mateescu. Meşterii vor expune ţesături, broderii şi sculptură în lemn”, a spus Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal. Meşterul popular Gheorghe Mateescu a pregătit şi de această dată un repertoriu deosebit de obiecte. „Vom veni cu sculpturi populare în lemn, iconografie pe sticlă şi cu păpuşi confecţionate din pănuş şi cârpe. O prezenţă mai deosebită la această expoziţie vor fi cele zece iconiţe cu tentă strict populară, realizate de nepotul meu Andrei Ivaşcu”, a spus meşterul popular.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email