Expozitia-concurs de icoane “Rugamu-ne Tie!” – la cea de-a XVII-a editie

Joi, 2 aprilie, Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a fost prezent, alături de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la vernisajul celei de-a XVII-a ediții a Expoziției- concurs național de icoane, intitulată “Rugămu-ne Ţie!”. Cele 97 de lucrări de excepție sunt expuse, timp de trei săptămâni, la Galeria de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş. La expoziţia- concurs de icoane participă 55 de creatori profesionişti şi amatori, artiști iconari, ale căror lucrări sunt executate în notă tradiţională, pe lemn sau pe sticlă. Sunt prezentate doar icoanele caracterizate prin originalitate şi autenticitate, cu respectarea canoanelor şi a erminiei bizantine, iar fiecare expozant poate participa cu trei lucrări. Argeșul este reprezentat prin lucrările a 25 de artiști iconari din județ.

“17 ediții de expoziții ale icoanelor, 17 ediții în care un colț, o picătură din rai, a coborât pe pământ. Vreau să-i mulțumesc în mod deosebit Presfinției Sale pentru grija pe care ne-o poartă și dragostea pe care ne-o arată, în organizarea acestei expoziții – ediție despre care toată lumea consideră că este cea mai frumoasă si cea mai distinsă de până acum, precum și pentru deschiderea și întelegerea pe care ni le-a acordat în desfășurarea edițiilor trecute. Cred că prin astfel de manifestări culturale reușim să ne cunoaștem mai bine, reușim să fim mai aproape unii de alții, să facem un pas în plus spre credință și spre Dumnezeu. O astfel de expoziție în preajma Sărbătorilor Pascale este un prilej de rugaciune, un prilej de credință si apropiere de Dumnezeu”, a declarat Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Argeş, prin Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Muzeul Judeţean  Argeș şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email