Expoziţii interesante la Muzeul Municipal

Argeşenii care doresc să viziteze expoziţia de reptile găzduită de Muzeul Municipal Curtea de Argeş, mai au la dispoziţie doar câteva zile. În cadrul expoziţiei vizitatorii pot observa cobre, iguane, pitoni, vipere, scorpioni, cameleoni, şerpi boa, crocodili sau varani. Aici pot fi văzute exemplare de şerpi de pe toate continentele lumii, dar şi alte specii rare întâlnite doar în anumite zone ale lumii. Terariile în care sunt expuse reptilele sunt însoţite de afişe ce conţin detalii despre fiecare specie în parte. Vedeta expoziţiei este Crocodilul pitic african, Pepino, care 23 de ani, specia putând ajunge până la vârsta de 100 de ani. Pepino are 1,7 metri lungime şi aparţine celei mai mici specii de crocodili din lume. Expoziţia de la Curtea de Argeş cuprinde peste 80 de reptile, de pe toate continentele şi va putea fi vizitată timp de trei săptămâni de zile. Preţul unui bilet este de 7 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii mai mari de cinci ani şi 4 lei pentru cei care vi în grupuri organizate.
„În luna decembrie vom avea expoziţii interesante la Muzeul Municipal. După ce vor pleca cei cu reptilele, vom avea o expoziţie de pictură, realizată de Aurel Gârjoabă. De asemenea, tot în luna decembrie vom avea o expoziţie realizată de arhitecţii din judeţ, care vor expune proiectele executate în acest an”, a spus Florin Scărlătescu, director Muzeul Municipal. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email