Copiii de la Grădiniţa cu program normal nr. 2 vor prezenta vineri, 26 februarie, la Casa Norocea din Curtea de Argeş, un scurt program artistic pentru a sărbători Ziua Mamei. „Această acţiune face parte din cadrul unui parteneriat pe care noi îl avem încheiat cu grădiniţele şi şcolile din municipiu. Am organizat şi anul trecut un astfel de program. Copiii de la grădiniţă vor realiza mărţişoare şi felicitări pe care le vor prezenta în cadrul unei expoziţii şi ne vor prezenta şi un scurt program artistic dedicat Sărbătorii Mărţişorului. Noi îi vom răsplăti pe copiii cu un mărţişor dulce”, a spus Ştefania Dănăilă, reprezentantul Muzeului Municipal.