Expoziţie de goblenuri la Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu”

Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu” a găzduit, zilele trecute, vernisajul expoziţiei de goblenuri, intitulată „Goblenul, pictura cu acul”, realizată de Dorina Teodorescu. La eveniment au participat Cristian Mitrofan, manager Centrul de Cultură şi Arte, artistul plastic Traian Duţă, Paula Fulga, preşedintele Cenaclului de Arte „Artis”, dar şi alte personalităţi locale. Toţi cei prezenţi la vernisaj au apreciat frumuseţea lucrărilor prezentate în cadrul expoziţiei. „Îmi plac foarte mult lucrările expuse. Pot spune că primăvara a venit la Centrul de Cultură şi Arte prin intermediul acestei expoziţii, în care sunt prezentate 40 de lucrări. Pentru realizare acestor tablouri este nevoie de foarte multă muncă şi răbdare. Este o adevărată artă”, a spus Cristian Mitrofan. De asemenea, şi Paula Fulga a ţinut să o felicite pe Dorina Teodorescu, pentru organizarea acestei expoziţii. „Dorina este prietena mea şi chiar dacă am văzut de foarte multe ori aceste tablouri, este ca şi cum le văd pentru prima oară. Îmi plac foarte mult şi nu mă satur de ele”, a spus Paula Fulga.
Alte expoziţii la Centrul de Cultură şi Arte
Pentru Dorina Teodorescu, călătoriile şi vizitele la muzeele din ţară şi din străinătate au fost sursa principală de inspiraţie în realizarea acestor tablouri. „Am vizitat foarte multe muzee din Franţa, Spania, dar şi din alte ţări, de unde am putut să mă inspir. Am început să lucrez, şi aşa am căpătat deprinderile necesare şi mi-am creat propriul stil. Toate aceste tablouri le-am lucrat cu multă dragoste şi toată lumea a remarcat acest lucru. Mi-am dorit enorm să am şi eu tablouri acasă şi dacă nu mi-am permis să cumpăr, m-am gândit că poate reuşesc eu să fac ceva. Vă mulţumesc că aţi venit să admiraţi, dar să şi criticaţi aceste lucrări”, a spus Dorina Teodorescu.  În perioada următoare, Centrul de Cultură şi Arte va fi gazda altor expoziţii deosebite. „Această expoziţie este prima oficială de la înfiinţarea Cenaclului de Arte „Artis”. Vom mai organiza expoziţii, în care vor fi expuse obiecte din ceramică, fier forjat sau sticlă. Acestea vor fi expuse în holul Centrului de Cultură şi Arte, unde vom avea o galerie de artă cu vânzare”, a precizat  Paula Fulga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email