Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a organizat, ieri, un amplu exerciţiu de intervenţie în caz de cutremur. Conform scenariului, în urma seismului de 7,2 grade pe scara Richter s-au înregistrat avarii la reţelele de electricitate, gaz şi apă, fiind afectate numeroase imobile, între care şi Colegiul „Dumitru Neniţescu” din municipiul Piteşti. Peste 300 de elevi, care se aflau la cursuri în momentul declanşării alarmei, au fost scoşi din clădirile liceului şi au fost conduşi de profesori către zonele de refugiu. Alte persoane, care au rămas blocate la etajele superioare ale internatului, au fost evacuate cu ajutorul unei saltele pneumatice şi cu o targă manevrată de salvamontişti. Pompierii au intervenit şi pentru salvarea unor persoane blocate sub dărâmături, care au fost apoi preluate de echipajele SMURD şi de cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. S-a acţionat, de asemenea, pentru lichidarea unor incendii izbucnite în urma avarierii reţelelor de alimentare cu gaz şi electricitate. În paralel cu acţiunea de la Colegiul „Dumitru Neniţescu”, pe platforma Arpechim din comuna Bradu s-a desfăşurat un exerciţiu de intervenţie în scopul limitării şi înlăturării efectelor unui accident tehnologic, provocat de un cutremur produs în zona subcarpatică din nordul judeţului Argeş. La intervenţii au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Primăriei Piteşti, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Serviciului Public Judeţean Salvamont, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi ai unor unităţi militare şi societăţi comerciale. Prefectul a anunţat că astfel de exerciţii vor fi organizate şi în alte localităţi ale judeţului.