Exercițiu aero spectaculos al Salvamont pe Transfăgărășan

10 unități canine și nouă salvatori montani din patru județe – Argeș, Alba, Prahova și Caraș – Severin au participat, luni, 10 octombrie, la un exercițiu aero cu elicopter SMURD de la Departamentul pentru Situații de Urgență, pe Transfăgărășan, informează Biroul de presă al Consiliului Județean Argeș. La exercițiul menit să îi acomodeze pe câinii specializați în căutarea victimelor, inclusiv în caz de avalanșă, dar și pe instructorii lor, a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.

Printre câinii specializați care au făcut acest exercițiu s-au numărat și trei unități canine care au fost brevetate anul acesta, printre care și Dingo, al cărui conductor este Cristian Toma de la Salvamont Argeș.

Șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, a explicat că toți câinii specializați din cadrul serviciilor de la nivel național trec prin aceste exerciții pentru a se acomoda cu intervențiile reale atunci când este nevoie să fie transportați pe calea aerului, alături de conductorii lor, în zone dificile, pentru a căuta victime.
„În curricula pentru pregătirea câinilor pentru avalanșe, una dintre componente este inserția/extracția aero și noi am reușit să implementăm acest standard, să o realizăm cu fiecare unitate canină pentru intervenția la avalanșă.
La școala din iarnă au fost trei unități canine care au fost brevetate, dar care nu aveau partea de instruire aero pentru că în zilele desemnate pentru zbor a fost vânt și o temperatură de -18 grade, adică o răcire echivalentă de -28 sau -30 de grade. Acum facem partea de inserție/extracție aero prin troliere cu unitățile canine care au brevetat anul acesta și cei care au putut să vină în limita carburantului și timpului disponibil au făcut antrenamente.
Suntem aici salvatori montani cu unitățile canine din Argeș, Prahova, Alba și Caraș – Severin. Sunt nouă salvatori montani și 10 câini specializați”, a explicat Ion Sănduloiu.
Șeful Salvamont Argeș a participat și el la exercițiu cu veteranul Helios, cel care a fost donat de Salvamont Savoia, prin colaborarea CJ Argeș cu Departamentul Savoia și care a fost primul câine specializat în căutarea de victime din România: „Nu mai țin minte câte exerciții are Hellios la activ. Din 2017 am început lucrul aero. Au fost unele scurte și mai dese, altele cu amplasare pe vârfuri sau zone accidentate. Nu mai are emoții. Este incitat când vine elicopterul, este puțin neliniștit, și noi suntem. Dar emoții nu mai are. Este un veteran. Cu el a început toată mișcarea aceasta cu câinii Salvamont”.

Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba, a venit la exercițiu cu doi câini: Yukana, care se trage din Hellios, și este și ea o veterană, și Kamura care va fi brevetat anul acesta.
„Particip la exercițiul de zbor cu elicopterul cu Yukana, în vârstă de 9 ani, Kamura, în vârstă de un an de zile.  Ne pregătim pentru troliere, astfel încât să fie acomodați cu manevrele de zbor, de acroșare/decroșare, deoarece în cazul unei intervenții nu dorim să avem probleme și să reușim să găsim victima mai ușor.

Kamura va fi brevetată anul acesta și sperăm să urmeze cu succes pe Yukana. Suntem la al treilea cățel și lucrurile decurg foarte bine, mai ales în căutarea cu unitățile canine. Am făcut în prealabil foarte multe exerciții de trolieri fără elicopter. Singurul impediment a fost acesta, curentul mare de aer care îi deranjează puțin pe căței, dar deja s-au obișnuit și nu au niciun fel de problemă”, a declarat Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email