Emoţii pentru directorii numiţi fără concurs la şcolile argeşene

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin prin care abrogă prevederile Legii statutului cadrului didactic ce abilitau inspectorii şcolari generali să facă detaşări pentru funcţiile de conducere şi să numească directorii. Prin ordinul emis, Ecaterina Andronescu a dispus revocarea tuturor directorilor numiţi fără concurs la unităţile şcolare din învăţămîntul preuniversitar. Noii directori urmează să fie numiţi prin ordin de ministru, însă tot la propunerea inspectoratelor şcolare.

103 directori argeşeni sunt vizaţi de noul ordin

 Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a primit săptămâna trecută o adresă de la minister prin care conducerea era anunţată de noile hotărâri privind numirea directorilor de unităţi şcolare care nu au ocupat postul în urma unui concurs. Astfel, peste 100 de directori de unităţi şcolare din judeţ, numiţi cu delegaţie de ISJ Argeş, sunt vizaţi de noul ordin. „Vineri după amiază, Consiliul de Administraţie al ISJ Argeş a validat lista cadrelor didactice din Arges, iar propunerile au fost înaintate către MECI,  în vederea numirii prin detaşare în interesul învăţământului prin Ordin de Ministru”, explică Liliana Turturoiu, purtător de cuvânt al ISJ Argeş. Se pare totuşi că directorii nu vor fi schimbaţi din funcţie, ci doar vor fi numiţi la nivel de minister şi nu la nivel local, ca până acum, fiind vorba doar de o modificare a procedurii de numire în funcţie.

Numai în Curtea de Argeş sunt 10 directori numiţi cu delegaţie

Din Curtea de Argeş, 10 directori au fost numiţi cu delegaţie: Elena Tudor-director adjunct Grupul Şcolar Forestier, Maria Dicu-director Grupul Şcolar Forestier, Sabin Stancu-director Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab, Rodica Tărciatu-director Grădiniţa cu program Normal nr. 4, Emilia Grecu-director adjunct Grupul Şcolar Agricol, Marian Muraru-director adjunct Grupul Şcolar Auto, Ştefania Florea-director adjunct C.N.V.V., Melania Comănescu-Flororiu-director adjunct Şcoala Generală Mircea cel Bătrân, Daniel Marius Codeci-director Şcoala Generală Carol I şi Vasile Uleanu-director Şcoala Generală Armand Călinescu. La aceştia, se adaugă directorii din mediul rural: Luminiţa Găbrian-director Şcoala Generală Cicăneşti, Victor Bălaşa-director Şcoala Generală Ciofrângeni, Valeriu Stoica-director Grupul Şcolar Corbeni. Gheorghe Baciu-director Grupul Şcolar Domneşti, Mariana Tecău-director adjunct Grupul Şcolar Domneşti, Octavian Emilian Ştefan-director Şcoala Generală Oeşti –Corbeni, Corina Racoviţă-director Şcoala Generală Pietroşani şi Lavinia Bolnavu-director Şcoala Generală Poienarii de Argeş.

Ce se va întâmpla…

Ordinul MECI nr. 5139/16.09.2009 prevede că „detaşarea în interesul învăţămîntului pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţămînt preuniversitar de stat neocupate prin concurs se realizează prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, la propunerea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar“. Cu alte cuvinte, intrarea în vigoare a ordinului încetează toate detaşările pentru funcţiile de conducere din unităţile învăţămîntului preuniversitar de stat dispuse pentru anul şcolar 2009-2010, prin decizie a Inspectorului Şcolar General.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email